Autorizatie revoltatoare! Din blocul lui Chescu poti sa pasesti in blocul vecin

0
3,645 views

Flux SRL construieste in Tatarasi un bloc monstru, aproape lipit de cladirile invecinate, iar accesul se realizeaza pe o alee pe care poate trece o singura masina @ Autorizatia a fost emisa in baza unui PUZ vechi de 10 ani @ In zona exista o adevarata criza a locurilor de parcare, locatarii transformand fosta piata de animale in parcare

Un bloc monstru rasare in Tatarasi, exact langa fosta piata de animale, recent dezafectata si relocata printr-o decizie a primarului Mihai Chirica. Dezvoltatorul acestui proiect este nimeni altul decat omul de afaceri Gheorghe Chescu, care controleaza aproape intregul cartier de la estul municipiului. Blocul „a crescut” ca o ciuperca peste celelalte cladiri, de care aproape se lipeste. Proiectul a fost autorizat la sfarsitul lunii iunie a anului trecut in conditii suspecte, deoarece accesul auto catre bloc se realizeaza pe o alee pe care abia incape o singura masina, iar distanta fata de celelalte imobile invecinate este de doar cativa metri.

Criza locurilor de parcare! Vecinii trag masinile in fosta piata

Primaria a fost mai mult decat ingaduitoare atunci cand a aprobat proiectul firmei lui Chescu, SC Flux SRL. Toti parametrii tehnici sunt la cote maxime, raportat la Planul Urbanistic Zonal, realizat in urma cu aproape zece ani de zile.

Mai precis, blocul se edifica in regim parter si cinci etaje, cu o inaltime de 17 metri. Conform autorizatiei, proprietarul urmeaza sa amenajeze in incinta proprietatii o parcare cu 20 de locuri.

In aceasta privinta, in zona exista o mare problema de care primaria fie nu a tinut cont sau la care a ales sa inchida ochii.

Toate blocurile din zona au un deficit de locuri de parcare, locuitorii fiind obligati sa parcheze pe aleile pietonale, pe trotuare sau pe spatiile verzi. Drept dovada, odata cu dezfectarea pietei de animale, aceasta a inceput sa fie folosita de locatarii de la blocurile invecinate pe post de parcare.

 

Inca un etaj fara autorizatie?

Totodata vecinii sunt ingrijorati pentru faptul ca omul de afaceri Gheorghe Chescu ar putea sa „suplimenteze” blocul, deja inghesuit, cu inca un etaj.

„Nu inteleg de ce nu s-a oprit aici. Dupa cum se poate vedea, se pregatesc stalpii pentru inca un nivel, iar pe autorizatie scrie parter si cinci etaje”, spune unul dintre vecini, contestatar al proiectului realizat de Flux SRL.

Firma lui Chescu a achiztionat terenul de aproximativ 750 metri patrati in 2016 de la Eduard Trading SRL, societate care a obtinut in 2008 aprobarea Planului Urbanistic Zonal.

Tudor LEAHU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here