k2_items_src_547d8fdc916ec5b3be6b5fc21680c05c

Sute de basarabeni, întâmpinați de oficialitățile municipiului Iași (VIDEO)


Un grup de 250 de basarabeni va ajunge vineri la Iași, unde oficialitățile municipiului le vor adresa un mesaj de bun venit la ora 11:30, în Sala Mare a Primăriei Iași. Basarabenii vor fi prezenți în Iași în perioada 22-24 iulie.

 

Programul național <<Cunoaște-ți Țara>> prilejuiește accesul basarabenilor la realitățile românești. Vizitele prin marile orașe ale țării le vor permite acestora să își formeze propriile păreri despre standardele de viață din România de pe partea dreaptă a Prutului, despre atracțiile turistice, despre obiectivele istorice, despre viața cotidiană a celor pe care îi întâlnesc și îi întâmpină. Ne bucură faptul că basarabenii își doresc să ajungă la Iași, pe urmele lui Mihai Eminescu și manifestă un asemenea interes. Credem că până în 2018 se va ajunge la o majoritate unionistă a românilor de peste Prut care să voteze în favoarea Unirii”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

 

 

Miercuri, 20 iulie, 50 de basarabeni care s-au aflat pentru prima oară în Banat, au participat la hramul Mănăstirii „Izvorul lui Minor” de la Românești, ctitorită de Miron Cristea, primul patriarh al României. Grupul a fost condus din Timișoara la așezământul religios chiar de Înaltpresfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. La intrarea în mănăstire, înainte de a trece podul peste Bega, mitropolitul a propus celor prezenți să îsi imagineze pentru câteva clipe că au înainte Prutul si i-a îndemnat să îl treacă. Dupa ce basarabenii au ajuns dincolo de pod, Mitropolitul a întrebat: „A fost greu?”. A adăugat apoi: „Ce aşteptați?”,

 

 

Până la finalul lunii septembrie, mai multe grupuri de basarabeni vor vizita Iașiul. Platforma Unionistă Acțiunea 2012 lansează un apel către toți ieșenii: să îi întâmpine pe basarabeni și chiar să se înfrățească cu ei folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *