Victima doctorului Botez se revoltă împotriva judecătorilor: „L-au ajutat să mărească șpaga la 7.000 lei”

  • Sentința definitivă publicată ieri de Curtea de Apel Iași în cazul medicului Paul Botez acuzat de mită l-a șocat pe denunțătorul Neculai Atudorei
  • „Îi felicit pe domnii judecători că l-au ajutat să crească șpaga de la 5.000 lei la 7.000 lei. Asta-i justiție! Eu nu pot să merg nici astăzi și ei i-au redus pedeapsa”, a spus Neculai Atudorei

Rare sunt cazurile în care un funcționar public este prins în flagrant luând mită, iar după aceea scapă cu o pedeapsă mică cu suspendare. Sentința definitivă pronunțată de Curtea de Apel Iași în cazul medicului Paul Botez de la Spitalul de Recuperare l-a șocat pe Neculai Atudorei, pacientul care a depus denunțul. Trebuie să reamintim că judecătorii de la Curtea de Apel Iași au decis să diminueze cu 8 luni de închisoare pedeapsa primită de Botez în urma sentinței pronunțate de Tribunal anul trecut. Astfel, judecătorii Curții de Apel Iași au decis ca pedeapsa lui Paul Botez, medic ortoped la Spitalul Clinic de Recuperare, să fie redusă de la 3 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare la 2 ani și 6 luni cu suspendare.

„Îi felicit pe domnii judecători că l-au ajutat să crească șpaga de la 5.000 lei la 7.000 lei. Atât ia domnul doctor Botez acum pentru o operație. Asta-i justiție?! Eu nu pot să merg nici astăzi și ei i-au redus pedeapsa. Au toate șansele să-i mai facă un flagrant dacă văd că el primește bani de la pacienți în continuare. Dacă-l mai prind încă o dată în flagrant nu are cum să mai scape cu suspendare, îl bagă la pușcărie acolo unde ar trebui să fie”, a spus Neculai Atudorei.

Odată cu sentința pronunțată ieri de Curtea de Apel Iași, Paul Botez a primit un termen de încercare de 5 ani. Asta înseamnă ca dacă în această perioadă Botez mai săvârșește vreo infracțiune, pedeapsa la închisoare devine executorie anulându-se suspendarea.

„I-au dat înapoi și șpăgile?”

Neculai Atudorei, cel căruia Botez i-a pretins 5.000 lei pentru a-l opera la șold este surprins și de faptul că magistrații de la Curtea de Apel Iași au decis să-i restituie lui Botez sumele de bani găsite în biroul său și anume 44.000 euro, 65.000 lei și 2.500 de dolari. Asta în condițiile în care, după ce au găsit acești bani în sertarele biroului său, anchetatorii l-au luat întrebat care este proveniența sumelor de bani. În momentul respectiv Botez a spus că nu sunt banii sunt ai amantei sale Carmen Grierosu.

„Am fost întrebat dacă am și alte sume de bani în birou. Din seiful personal am scos o sumă de bani nu știu în ce cuantum, o mare parte din aceasta aparținându-i asistentei șefe Grierosu Carmen. Din această sumă 1.000 de euro îmi aparțineau și îi păstram pentru a efectua plăți. Precizez că am un copil cu Grierosu Carmen și suma de bani urma să fie folosită pentru a plăti construcția unui imobil construit de aceasta. Grierosu Carmen are rude în străinătate care cred că i-au dat acești bani”, a declarat Paul Botez în fața anchetatorilor.

În concluzie, Botez a recunoscut în fața judecătorilor că banii găsiți în biroul său nu-i aparțin și cu toate acestea instanța a decis să-i restituie.

De altfel, Neculai Atudorei a fost martor al momentului în care Botez a spus că banii găsiți în biroul său sunt ai amantei sale. „Cum, i-au dat și banii înapoi? Pentru că erau bani din șpăgi, în momentul flagrantului Botez a spus că nu sunt banii săi. Doar eu am fost de față. Au făcut percheziție și i-au găsit în dulap câteva miliarde de lei. Am numărat până la 2.00 noaptea. Când l-a întrebat procurorul de unde sunt banii, Botez a răspuns că sunt ai asistentei șefe care are pe cineva în străinătate. După aceea a adăugat că femeia are bani deoarece este prostituată. Când a auzit în ce hal o jignește femeia a recunoscut că banii sunt ai lui Botez”, și-a amintit Neculai Atudorei.

Îi construia amantei o vilă la Bârnova

paul botezÎn declarația dată după realizarea flagrantului, în fața anchetatorilor Botez a spus un singur lucru adevărat și anume faptul că într-adevăr în perioada respectivă finanța construirea unei vile pentru Carmen Grierosu în comuna Bârnova. Casa se află chiar în localitatea Bârnova pe strada Cezar Petrescu nr.17, fiind vorba despre o vilă luxoasă atât prin dimensiuni cât și prin dotările de lux. În edițiile anterioare ale săptămânalului 7 Est, au fost prezentate detalii și fotografii ale acestei case.

Și alți bătrâni au spus că au dat șpagă

Neculai Atudorei a adăugat că i se pare că Paul Botez a primit o pedeapsă foarte mică cunoscând și faptul că după ce au declanșat ancheta procurorii și polițiștii au luat declarații și de la alți bătrâni cărora medicul le-a cerut șpagă. Astfel, dosarul de urmărire penală conține și declarația unui bătrân în vârstă de 81 de ani din județul Vaslui, localitatea Pădureni, care i-a dat lui Botez suma de 2.900 lei pentru a-l opera deși acesta îi ceruse 3.000 lei. Bătrânul a fost internat la Spitalul de Recuperare pe datatî de 8 iulie 2013 după ce anterior în 2008 mai suferise o intervenție chirurgicală efectuată tot de Botez. „În anul 2008, am fost operat de doctorul Botez Paul la șoldul piciorului drept. Din cauza problemelor avute la piciorul stâng în luna mai am revenit. Cu ocazia consultării, dr.Botez Paul mi-a precizat că operația costă 3.000 lei. Nu am avut întreaga sumă la mine, ci numai 2.900 lei sumă pe care i-am predat-o doctorului Botez pentru operația ce trebuia efectuată în data de 11.07.2013 cuprinzând și costurile anesteziei”, a declarat bătrânul în fața polițiștilor.

De altfel, Neculai Atudorei și-a amintit și ieri că Botez punea în practică un adevărat ritual prin care cerea bani de la bolnavi.

„În mod normal trebuiau să-i interzică dreptul de a profesa, dar au ales să-i dea o pedeapsă blândă. Îmi amintesc cum venea în salon când era de gardă și le spunea oamenilor să-i aducă banii înainte de operație. V-am povestit și episodul acela în care îi cerea unui bătrân din zona Pașcani căruia îi ceruse să-și vândă casa dacă nu are bani. Vă spun eu, anchetatorii au șanse să-i mai organizeze un flagrant pentru că tipul ăsta nu se liniștește”, a încheiat Neculai Atudorei.

Sentința pronunțată ieri de magistrații Curții de Apel Iași este definitivă.

Constantin MAZILU

 

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *