Fostul deputat Doboș, uns ”pe șest” șef la Finanțe

Nicu SAMSON

Controversatul Anton Doboș, fost director al Direcției Județene a Finanțelor Publice Iași și fost deputat din partea PNL Iași,  a ajuns din nou la butoane în instituția de control care l-a consacrat. Începând de săptămâna trecută Anton Doboș a fost numit șef al Serviciului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale și Bilanțuri Persoane Juridice din cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Iași. Numirea lui Doboș în funcția de șef serviciu s-a făcut fără desfășurarea unui concurs pentru acest post și în condițiile în care acea funcție era ocupată de un alt funcționar din cadrul AJFP Iași.

Șefu-i șef și-n…

După terminarea mandatului de parlamentar Anton Doboș a revenit în cadrul Agenției Județene a Finanțelor Publice Iași pe funcția de inspector în cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii. Nefiind obișnuit cu munca de jos și profitând de faptul că PSD nu a reușit încă să facă schimbările la nivel de deconcentrate după câștigarea alegerilor, cu sprijinul actualului director Eugen Ciorici, Doboș a fost instalat pe o funcție de conducere în cadrul Finanțelor fără a promova vreun concurs pentru respectiva poziție. La fel cum s-a întâmplat și în cazul trasferul soției actualului prefect de la Primăria Iași la Finanțe, mișcarea s-a făcut pe ascuns cu sprijinul directorului Ciorici.

 

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *