Proprietatea din Centru a unui celebru speculant imobiliar, scoasă la vânzare de executori

Mitriță Alexa, un samsar care se ocupă de ani de zile de combinații imobiliare cu terenuri și imobile, este executat silit de portărei pentru datorii de peste 83.000 de euro. Executorii i-au scos la vânzare o cotă de 1/3 dintr-un imobil valoros amplasat pe str. Nicolae Gane 17, pe care speculantul ieșean l-ar fi achiziționat în 2008 alături de prietenul său de familie Ionuț Iftimoaie, celebrul fost luptător K1. Imobilul din buricul târgului, cu tot cu anexele aferente, ar fi fost evaluat la cca 5,4 miliarde lei vechi. În 2012, DNA Suceava l-a acuzat pe Alexa de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la fals intelectual și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice într-un dosar de corupție în care a fost trimis în judecată și fostul primar din Broșteni-Suceava, Steliean Chirilă.

 

Ieșeanul Mitriță Alexa, implicat într-un celebru dosar de corupție privind domeniul regal din Broșteni-Suceava, deținut anterior de Principele Nicolae, este pe cale să piardă un imobil valoros de 1000 de mp din buricul târgului, din cauza unor datorii către creditori ce depășesc 83.000 euro. Executorul judecătoresc Dragoș Iovu, din cadrul BEJ Iovu & Sârbu, a dispus recent vânzarea la licitație a unei cote de 1/3 dintr-un imobil situat pe str. Nicolae Gane nr. 17, teren intravilan în suprafață de 924 mp, plus anexele și construcțiile aferente, unele cu destinația locuință, ce au aparținut lui Mitriță Alexa precum și soției acestuia, Lidia Alexa. Potrivit executorului, cei doi soți datorează creditorilor Daniela Sgârcitu și Ciprian Viorel Juncu, o sumă totală de 83.333,33 euro, plus 11.312, 78 lei cheltuieli de executare silită. Prețul la care a fost evaluat imobilul cu pricina este de 538.094,70 de lei, acesta fiind stabilit de expertul Adrian Pieptu. Numai că, la o privire atentă se observă că o parte din imobilul de la adresa respectivă i-a aparținut familiei celebrului fost luptător K1, Ionuț Iftimoaie, care a achiziționat terenul împreună cu soții Mitriță și Lidia Alexa, cu care era prieten de familie. Pe parcurs, din cauza unor neînțelegeri, Sgârcitu și Juncu, în calitate de reclamanți, au cerut la tribunal executarea silită a imobilului de pe str Nicolae Gane, imobil ce fusese achiziționat anterior de Mitriță Alexa și Ionuț Iftimoaie. Executarea silită demarată de BEJ Iovu se efectuează în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de vânzare-cumpărare autentificat pe 6 iunie 2008 la notarul public Ștefan Coste & Asociații.  Licitația cu vânzare va avea loc la data de 4 decembrie 2017. Contactat de jurnaliștii 7 Est pentru a lămuri controversele legate de acest imobil, executorul judecătoresc Dragoș Iovu “s-a dat lovit”, arătând că este extrem de ocupat și de implicat în discuții ce nu suferă amânare. În schimb, a răspuns secretara sa de la BEJ care, nici nu a afirmat, dar nici nu a infirmat faptul că imobilul cu pricina ar avea legătură cu ex-luptătorul K 1, Ionuț Iftimoaie.

“Vă rog să ne înțelegeți și pe noi și să ne transmiteți întrebările pe e-mail. Altfel nu vă putem da lămuririle necesare”, a comunicat sec angajata lui Iovu.

Dator vândut la fosta Volksbank

 

Mitriţă Alexa împreună cu soţia sa, Lidia, este un debitor arhicunoscut băncilor

ieșene. Bărbatul datorează fostei Volksbank suma de 191.200 euro, cu dobânzi, comisioane şi penalităţi. Acesta a contractat un credit în 2006 punând gaj un teren de 175 mp din intravilanul muncipiului Iaşi, pe strada Păcurari, nr. 92. Pe 5 iulie 2012, DNA Suceava l-a acuzat pe Mitriţă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, într-un dosar în care a fost trimis în judecată şi fostul primar al oraşului Broşteni, Stelian Chirilă. Procurorii susţineau că Alexa s-ar fi folosit de un act de donaţie falsificat pentru a intra în posesia a 2.300 de ha de pădure de pe raza OS Broşteni (5% din moşia de 46.000 ha a domeniului regal Broşteni deţinut de principele Nicolae). Prejudiciul cauzat statului român numai din această afacere a fost calculat la peste 10,4 milioane de euro.

 

Mitriță, într-un “celebru” trimis în judecată de DNA Suceava

 

Anchetatorii l-au trimis în judecată și pe Stelian Chirilă, fostul primar al orașului Broșteni-Suceava, pentru abuz în serviciu, și nu în ultimul rând pe Mitriță Alexa. Conform anchetatorilor,  în perioada 2009 – 2011, Steliean Chirilă, în calitate de primar al orașului Broșteni-Suceava, și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din localitare, și-a încălcat atribuțiile de serviciu pentru a-l favoriza pe Mitriță Alexa în dobândirea în mod injust a unui teren cu vegetație forestieră în suprafață de 2.300 hectare, situat pe raza Ocolului Silvic Broșteni, parte a Domeniului Regal, revendicat integral înca din anul 2005 de Prințul Paul de România. Practic, Mitriță a fost beneficiarul direct al acestui favor deoarece, în cursul anului 2008 inculpatul Rescanu Alexandru Teodor îi cesionase drepturile succesorale contra sumei de 10.000 de euro. În susținerea cererii sale Mitriță Alexa a depus la dosar o copie autentificată a unui act de donație din 1937, care era falsificat.

 

A pierdut o avere: 2300 ha de terenuri cu vegetație forestieră  

 

Prejudiciul cauzat statului român, proprietar al terenului aflat în administrarea RNP – Romsilva – Direcţia Silvică Suceava – Ocolul Silvic Broşteni, prin validarea amplasamentului terenului cu vegetaţie forestieră situată pe raza Ocolului Silvic Broşteni, pentru care dreptul de proprietate a fost reconstituit de instanţa de judecată, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă în suprafaţa totală de 2292,90 ha, a fost estimat la 10.435.100 euro. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 2.292,90 ha, proprietatea lui Mitriţă Alexa.

 

Bianca CRISTEA

Comentarii

There are 1 comments

  1. Buna seara! Avand in vedere ca mi-ati mentionat numele in acest articol, cred ca este corect sa am un drept la replica pentru a se afla adevarul. Alexa nu este executat pentru o “asa zisa datorie oarecare” ci pentru faptul ca a vrut sa cumpere un imobil fara sa-l achite integral. Iar cumparatorii sunt: familia Alexa care a platit 100 mii euro, familia Buzelan care a platit 150 mii euro si familia Iftimoaie care nu a platit nimic. O fi chiar corect?

    Reply

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *