Mijloace de transport în comun până la ora 2:00, de „Noaptea Muzeelor“

Traseele mai multor mijloace de transport în comun vor suferi modificări în următoarele zece zile, începând de vineri, 19 mai. Compania de Transport Public (CTP) Iaşi a anunţat că schimbările sunt valabile pentru perioada 19-28 mai, din cauza mani­festărilor organizate în faţa Palatului Culturii în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei. Astfel, circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe Bd. Tudor Vladimirescu, iar traseul 41 (Ciurea – Piaţa Eminescu) va fi prelungit până în Copou.

Totodată, traseele de tramvai 8 şi 9 vor fi suspendate, iar pe ruta Târgu Cucu – Copou se vor introduce tramvaie.

O altă măsură anunţată de CTP este menită să vină în sprijinul ieşenilor care vor participa la evenimentele organizate în cadrul „Nopţii Muzeelor“, în noaptea de 20 spre 21 mai. Potrivit repre­zentanţilor CTP, mijloacele de transport de pe traseele 3, 6, 7, 9, 28, 36 şi 43 vor circula până la ora 02:00. Ultimele plecări de la capetele de linie vor fi în jurul orei 01:30. Pe traseul Târgu Cucu – Copou va circula tramvaiul de epocă.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *