În cinematografele ieșene, filmul bate… legea

Deși Curtea Supremă a publicat la sfârşitul lunii martie decizia definitivă prin care obligă Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) să predea Primăriei cele patru cinematografe ieşene – Victoria, Republica, Tineretului şi Dacia, RADEF continuă să administreze spaţiile, iar la Republica şi Victoria mai sunt proiectate filme.

Astfel, în ciuda hotărârii judecătoreşti care a decis ca cele patru clădiri să revină Primăriei, care le va da spre administrare Ateneului din Iaşi, practic, RADEF are încă dreptul de administrare până la semnarea unui acord de predare şi după primirea oficială a actelor de la Curtea Supremă.

Directorului Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei, afirmă că nu i se pare normală această situație, dar că, din punct de vedere legal, nu are cum să intervină.

„Teoretic, nu ar avea voie să mai desfăşoare activităţi, şi legal cu siguranţă nu este. Probabil că ei se scuză prin faptul că noi încă nu am primit hotătârea scrisă. De asta nici nu am început să ne ducem acolo cu executorul şi cu jandarmeria să-i scoatem afară. Este vorba de aceeaşi veche practică a RADEF, să mai scoată nişte bani până urmează să le piardă. Gândiţi-vă la toate spaţiile pe care le au închiriate, pentru că nu vorbim doar de cinematografe, ci de tot ce înseamnă spaţii anexe. Toate sunt închiriate, iar toate chiriile şi toţi banii se duc către RADEF“, a specificat Andrei Apreotesei.

Decizia oficială ar urma să ajungă zilele următoare, fiecare dintre cele două părţi urmând să primească o înştiinţare.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *