porci

Salvaţi şi porcii vagabonzi!

Iaşul se poate lăuda nu numai cu un număr neobişnuit de câini vagabonzi, ci şi cu alte animale care, lăsate în libertate, pot produce neplăceri cetăţenilor.

Astfel, în urma sesizărilor primite din partea locatarilor unor blocuri de pe strada Hatman Şendrea, lucrătorii Secţiei VI Poliţie Locală s-au deplasat, în data de 15 martie, pe această arteră unde trei… porci, lăsaţi nesupravegheaţi, puneau în pericol siguranţa traficului rutier.

„Lucrătorii instituţiei noastre s-au deplasat la adresa indicată şi, împreună cu reprezentanţii SC Salubris SA, au dispus ridicarea şi transportarea la Padocul Tomeşti, a trei porci. Precizăm faptul că, potrivit HCLM Iaşi, nr. 408/2007, se interzice creşterea animalelor mari din speciile cabaline, bovine, ovine, caprine şi porcine în intravilanul municipiului Iaşi. De asemenea, animalele găsite în locurile publice, ai căror proprietari sunt identificaţi sau nu, vor fi ridicate şi predate către adăpostul organizat de către autoritatea locală”, au declarat oficiali ai Poliţiei Locale. Nerespectarea actului normativ menţionat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 lei.
Despre acest caz şi-a spus părerea până şi primarul Mihai Chirica, pus la curent de Poliţia Locală.

„I-am prins, i-am tranchilizat şi i-am dus la padoc. I-am pus în cuşti acolo, să vedem cine vine să-i revendice, pentru că nu costă purceii, câtă amendă le dau eu lor”, a comentat Chirica.

În ceea ce priveşte problema maidanezilor, intervenţia celor în drept nu e chiar aşa rapidă, aceasta urmând să se rezolve, probabil, când va… zbura porcul.

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *