Merge sau nu la pușcărie? Sentința fostului procuror Emilian Eva, până la sfârțitul lunii

Zile grele de așteptare pentru procurorul suspendat, Emilian Eva, în dosarul tablourilor. În cursul acestei săptâmâni, judecătorii ÎCCJ au finalizat dosarul penal în care cunoscutul anchetator ieșean este acuzat de corupție, învinuirile privind tranzacţionarea ilegală a peste 100 de tablouri, dintre care unele erau false. La ultimul termen de judecată, instanța supremă a ascultat toate pledoariile finale ale avocaților și a amânat luarea unei decizii până după sărbătorile de Paște, mai precis la sfârșitul lunii aprilie.

Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Iaşi, în prezent suspendat, a fost trimis în judecată de DNA, pentru luare de mită, spălare de bani, operaţiuni finaniare sau comerciale incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Alături de anchetator, au mai fost trimişi în judecată și nepotul său Ioan Eva, dar şi fiica sa, Bianca Mădălina, pentru infracțiuni de mărturie mincinoasă. Procurorul a fost judecat pentru că, în perioada mai-iunie 2014, i-a cerut unui medic din Iaşi, care avea în îngrijire o altă rudă a familiei, să depună toate diligențele profesionale “ca să fie bine pentru toată lumea”. Drept recompensă, Eva a dispus, printr-o ordonanţă, clasarea unei cauze penale şi renunţarea la urmărirea penală a medicului respectiv, cercetat pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals.

Acuzațiile

Între august 2014 – ianuarie 2015, procurorul i-ar cerut medicului, drept contraprestaţie pentru închiderea dosarului, diverse bunuri, sub formă de operă de artă, în valoare de 16.900 de eruo, constând în trei picturi, dar şi sume de bani, sub forma unor împrumuturi fictive, în cuantum de 3.900 de euro, precum şi alte foloase necuvenite , sub forma unui comision de 13.000 de euro, perceput de procuror cu ocazia unei tranzacţii perfectate de medicul cu pricina, toate în valoare de 33.800 de euro. În perioada, 2014 -2015, Eva a achiziţionat, revândut, intermediat vânzarea sau cumpărarea, contra un comision, peste 200 de tablouri, deşi calitatea sa de procuror era incompatibilă cu efectuarea unor asemenea acte de comerţ. Potrivit rechizitoriului, între noiembrie 2014 şi ianuarie 2015. El a cumpărat de la diverse persoane fizice 94 de tablouri, unele semnate de autori români sau străini celebri, lucrări pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie, spre evaluare, la o casă de licitaţii din Bucureşti. În ianuarie şi februarie 2015, anchetatorul a postat, tot prin intermediari, spre vânzare, 34 de anunțuri pe internet . Tot atunci, el a achiziţionat sau a negociat cu persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări şi expertize în domeniu, a restaurat şi valorificat alte 97 de tablouri.

Nicu SAMSON

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *