FOTO. Întâlnire de suflet a Clubului Fotografilor din Iaşi

FOTO: Clubului Fotografilor Iași
“Bună seara tuturor şi bine aţi venit la cea de-a 142 întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi, organizată sub genericul “Retrospectivă Fotografică 2015″. Am dorit ca la finalul anului să vă prezentăm activităţile noastre fotografice şi evenimentele care au fost în atenţia publicului ieşean şi nu numai” – acestea au fost cuvintele rostite în debutul celei de-a 142-a întrevederi a Clubului Fotografilor Iaşi, organizată în Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi.

Întâlnirea a adunat laolaltă membri ai clubului ieşean, prieteni, colaboratori şi pasionaţi de fotografie, care au dorit să-şi reamintească de activităţile fotografice frumoase desfăşurate pe parcursul anului 2015. Pentru a da culoare evenimentului de suflet, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi a selectat câteva pasaje din “Fotograful creator”, de Andreas Feininger, pe care le regăsiţi la finalul acestei expuneri. Apoi s-au amintit câteva cuvinte despre Clubul Fotografilor Iaşi, înfiinţat de Dan Mititelu, referent la Casa de Cultură “Mihai Ursachi”, sub denumirea de “Clubul Fotografilor”.

 

“Membrii clubului nostru au organizat anul acesta 30 de expoziţii de fotografie atât la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi, cât şi în alte locaţii din ţară şi străinătate”, a amintit Constantin Ciofu. În continuare, a fost rulat un slide cu afişele tuturor expoziţiilor din anul 2015, însoţite de fotografii de la fiecare eveniment. Ionuţ Rebegea a vorbit despre cele trei expoziţii de fotografie din anul 2015, una dintre acestea, cea personală, cuprinzând imagini din Norvegia, iar Otilia Bălinişteanu, redactor la Ziarul Lumina a reamintit despre expoziţia de fotografie “FOTOjurnalistice” – In Memoriam Constantin Nony Popa, de care s-a îngrijit, alături de membrii Clubului Fotografilor Iaşi. Un alt eveniment fotografic, “Ritmuri austriece”, organizat în luna martie 2015 la Biblioteca Austria din Iaşi, a fost prezentat de Constantin Ciobanu, cel care a organizat inedita expoziţie de fotografie și sculptură în lemn “Printre umbre și “lighioane””, în luna octombrie 2015. Claudiu Bîrliba a vorbit despre “Iluzii și aluzii”, iar Larisa Maxim a făcut referire la “Veneția în culori de carnaval”, în timp ce Constantin Ciofu a amintit de expoziţia de fotografie “Cuvioasa”, vernisată în Biserica catolică “Corpus Domini” din Via Marruota, 105 – Montecatini Terme, Italia.

 

Peste 70 de activităţi fotografice în anul 2015

“De la începutul anului 2015, membrii Clubului Fotografilor Iaşi au organizat peste 30 de ture fotografice, atât în ţară cât şi în afara graniţelor ţării. O parte dintre colegii noştri au contopit pasiunea pentru fotografie cu dragostea pentru munte, astfel că cele mai râvnite ture fotografice şi cele mai frumoase au avut loc la munte”, a continuat moderatorul întâlnirii, care a făcut referire apoi la cele cinci întrevederile publice din anul 2015 şi la evenimentele organizate în parteneriat cu membrii Clubului Fotografilor Iaşi (dezbatere publică prilejuită de prezentarea cărţii “Fotograful creator”, de Andreas Feininger, concursul de fotografie “Vise de copil în ramă”, lansarea seriei “Foto Splendid/Colecția Costică Acsinte”, expoziţia “Amintiri. Portrete. Ritmuri”). Despre importanţa şi folosul întrevederilor publice a vorbit Romică Horhotă, membru în cadrul clubului. De asemenea, s-a amintit de premiul obţinut la concursul foto Fotomaraton’15 de Nicu Apostu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi şi s-au prezentat colaborările la evenimentele din 2015 (Festivalul internaţional “Poezia la Iaşi” – 2015 şi FILIT 2015). “Acestea sunt cele 70 de activităţi fotografice realizate de membrii Clubului Fotografilor Iaşi pe parcursul anului 2015. Sperăm că am reuşit să vă stârnim şi mai mult interesul pentru Fotografie. Suntem convinşi că mulţi dintre voi veţi fi prezenţi la activităţile noastre viitoare. Mulţumim Casei de Cultură “Mihai Ursachi” pentru că ne-a găzduit evenimentele din acest an. Mulţumim instituţiilor media care ne-au promovat activităţile în anul 2015: TVR 1, Radio TRINITAS, Radio Hit, Radio IMACT FM, Ziarul Lumina, Ziarul de Iaşi, 7EST, doxologia.ro şi site-urilor din Iaşi şi din ţară care au publicat anunţurile noastre”, a conchis Constantin Ciofu.

 

Andreas Feininger, “Fotograful creator”:

“Întregul complex al fotografiei poate poate fi împărţit în trei categorii principale: fotografia utilitară, fotografia documentară şi fotografia artistică. Aceste categorii se aplică indiferent dacă fotograful este amator sau profesionist. Majoritatea fotografiilor realizate de amatori sunt banale şi neinteresante pentru că urmează o linie tradiţională fotografiind imitativ subiecte pe care alţi fotografi le-au reprezentat cu succes. În ceea ce priveşte impactul fotografiei, nu trebuie să existe nicio diferenţă între lucrările amatorilor şi cele ale profesioniştilor. Membrii Clubului Fotografilor Iaşi nu sunt amatori, ci pasionaţi de fotografie, tinzând mereu spre a fi profesionişti”.

 

“Fotografia ca mijloc de expresie grafică este la fel de mecanică precum pictura şi literatura. Aparatul de fotografiat este desigur un instrument mecanic – o unealtă, dar la fel e şi pensula pictorului. În fiecare dintre cazuri este nevoie de anumite ajutoare mecanice pentru a exprima anumite noţiuni intangibile – idei gânduri sau imagini – într-o formă tangibilă”.

 

“Fotografia este una din cele mai importante şi mai benefice descoperiri făcute de om. O fotografie trebuie să descopere anumite standarde şi impresia mea este că acestea sunt atinse doar de câţiva fotografi cu o conştiinţă şi o pregătire excepţionale”

 

DSC_0125

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0129

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0130

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0132

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0144

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0145

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0146

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

DSC_0147

FOTO: Clubul Fotografilor Iași

 

 

 

(Sursa: clubulfotografiloriasi.ro)

 

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *