Însemnare a călătoriei mele – Liviu Antonesei

De doisprezece ani ani, am parte de scurtul pelerinaj în Creta. Nu folosesc cuvîntul din prețiozitate, dar sejur ar fi nepotrivit pentru modul meu de a-mi petrece vremea acolo. Sigur, fac plajă și înot, dar importante sînt lungile drumuri pe jos, vizitarea repetată a cîtorva repere ce-mi amintesc, unele, de nașterea civilizației mele europene, altele, de strălucirea insulei de pe vremea stăpînirii venețiene. Mai jos sînt cîteva notații, un fel de jurnal…

Portul venețian din Rethymno

Este mult mai mic decît cel din Heraklion, dar ca și acela este folosit și în zilele noastre. E drept că a fost mult mărit în ultima sută de ani, cu diguri de piatră care au creat un golf artificial în care sînt dispuse cele două porturi noi, cel comercial și cel de agrement. Vechiul port e parte a celui comercial. Digul și zidul portului vechi au fost recondiționate, respectînd întrutotul modelul, în cîteva locuri, dar farul este excelent păstrat cum era de la bun început. Doar zidurile de la bază au piatra înnoită.

Portul de agrement

La plimbarea de seara, spre portul de agrement, pe aleea foarte bogată în arbori care conducea la o frumoasă casă, văd deodată un smochin înflorit! De fapt, a fost o iluzie, repede limpezită de MC pe Facebook – floarea era de plumeria. De fapt, crengile smochinului erau amestecate complet cu cele ale copacului vecin… Dar floarea era frumoasă, așa că am postat-o pe blog în cîteva ipostaze. În portul de agrement, sute de ambarcațiuni, de la șalupe la iacturi mari și scumpe. Dintre toate, mi-a rămas gîndul la un iaht din lemn, cu dublă deplasare, motor și pînze, mărișor,  o corăbioară. Dacă ai așa ceva aici în insulă, te poți dispensa de o locuință. Monumentul cu delfinul din aripa stîngă a portului, a fost ridicat în 1948, în memoria elevilor de liceu din Rethymno, asasinați de naziști în timpul ocupației… La întoarcere, în piațeta de lîngă hotel, am ascultat vreo oră un concert superb al unei fanfare de copii și adolescenți – între 8 – 9 și 15 – 16 ani. O fanfară cu toate partidele de suflători complete și o bună partidă de percuționiști. Profesorul-dirijor, un tip simpatic de vreo 40 de ani, era încîntat de elevii săi – și avea dreptate!

Fortezza

Venețienii au stat în Creta de la 1200 și un pic pînă după 1650. Au ridicat fortăreața din Rethymnon din pricina expansiunii otomane în tot răsăritul și mijlocul Mării Mediterane – Asia Mică, nordul Africii, Balcanii. Și acum, fortăreața pare inexpugnabilă, apărînd și orașul vechi de sub colină și portul venețian pe care l-am revizitat acum două zile. Ieri, am revăzut fortăreața și mi s-a părut tot inexpugnabilă, cel puțin pînă la inventarea avionului! Totuși, la 1646, a căzut în urma unui lung asediu. În afara vestigiilor venețiene, la reparațiile începute acum cîteva decenii, au fost găsite urme minoice. Singura intruziune otomană este moscheea ridicată pe locul fostei catedrale… Ghiulelele par mici, dar abia le poți mișca din loc, poate sînt umplute cu plumb? Galeriile subterane, depozite pentru armament și alimente, au cîteva sute de metri. Lungimea fortăreței este de peste un kilometru, iar suprafața de cîteva zeci de hectare, nu știu exact cîte. În ziua dinainte, am aflat cum mă pot bronza uniform – în piscină, pe o saltea pneumatică, cu fața în sus legănat de apă! Iar ieri seara, mi-am dat seama că monumentul din portul de agrement, căruia îi dădeam o interprerare obscenă – nu mă miră la un poet erotic! – surprinde de fapt infinitul într-o perspectivă quatrodimensională!

Heraklion

Ieri, cale de o zi și jumătate legală de muncă, am făcut o lungă călătorie la Heraklion și Cnossos. Le-am mai văzut, Heraklion chiar de multe ori, dar dorul tot mă cheamă. Mai grav, adesea cînd nu-mi sînt la îndemînă. Ca de obicei, la Heraklion, am vizitat portul venețian și alte urme ale mîndrei republici, începînînd cu loggia, cîteva din străzile comerciale, muzeul instrumentelor muzicale vechi și  mormîntul lui Kazantzakis, ridicat pe cele două vechi forturi umplute cu pămînt, cu rondurile care cuprind toți arborii și toate florile Cretei. O surpriză neplăcută a fost a doua micșorare a crucii. Cînd am ajuns prima oară, crucea avea brațul vertical de 3, 5 m și pe cel orizontal de 2, 5 m. Acum doi sau trei ani, se redusese la jumătate. Acum, are 2, 5 m înălțime și 2 lățime. Și brațele nu mai sînt legate cu otgon marinăresc, ci prinse în cuie… Restul. har Cerului, e neschimbat… Iubesc la Kazantzakis nu doar literatura unui gigant, ci și omul, bărbatul adevărat care a fost, care nu s-a temut nici să sfideze autoritățile religioase și civile, nici să-și recunoască erorile, atîtea cîte au fost. Mereu recitesc ceva scris de el aici, acum Fratricizii, pe care de fapt o citesc prima oară. Surpriza plăcută am avut-o în portul venețian, s-au terminat lucrările interioare și, pentru prima oară în 12 ani, am pătruns în măruntaiele acestuia! Fabulos.

Cnossos

Ce-aș putea să scriu pe tema asta, fără s-o știți deja? Că aici, cu civilizația minoică, a început viața Europei noastre? Că epoca palatală. de care ține Cnossosul a început la 1900 î. Chr.?, dar că trebuie să coborîm la 3200 î. Ch., pentru a găsi adevăratul început? Că Lordul Evans a fost lăudat pentru descoperirea vestigiilor, dar și criticat pentru modul în care a gîndit restaurarea?  Că, după ce vezi Cnossos poți muri liniștit, dar nu-ți mai vine să faci asta!? Pot spune multe lucruri, dar pe toate le puteți găsi în dicționare, monografii, enciclopedii. Nu și ceea ce simți cînd te afli acolo. dar poate niște imagini pot fi de folos…  Am mîncat o smochină dintr-un copac din incintă. Nu era de pe vremea lui Minos, dar  arborele avea cîteva secole…

Vassilis Artikos, un fotograf extraordinar

Aseară, în timpul ultimei plimbări de seară, am avut o surpriză uriașă. Pe cea mai îngustă stradă din Rethymno, sub doi metri lățime, un mare artist fotograf grec, deschisese o expoziție de fotografie alb-negru excepțională. Vassilis Artikos nu e cretan, e născut și trăiește la Missolonghi, celebru loc al revoluției naționale din secolul al XIX-lea, unde de altfel și-a pierdut viața Lordul Byron. Cele mai multe fotografii din expoziție erau de acolo, din „laguna din sare și memorie”, cum suna titlul expoziției și al albumului pe care l-am achiziționat, dar cîteva grupaje surprindeau și Capul Sunion, Olympia și alte locuri ale Greciei. Albumul are un text introductiv și mici comentarii la fiecare fotografie scrise de Nikos Aliagas, jurnalist și scriitor născut la Paris din părinți greci, cu o excepțională carieră în ambele țări. El însuși este fotograf, cu multe expoziții și cîteva albume. Ce întîmplare! Dacă n-aș fi fost atent la zidurile pe lîngă care treceam, n-aș fi văzut afișul expoziției, ratînd întîlnirea cu un artist care-mi place foarte mult. Am stat puțin de vorbă și mi-am dat seama că, dacă am fi avut prilejul, am fi putut fi prieteni buni. Ca și mine, Vassilis este mai bun vorbitor de franceză decît de engleză. Aceeași generație, e cu cinci ani mai mic decît mine. Pun adresa paginii sale web, unde puteți vedea multe din operele sale fotografice: www.artikos.gr

Pagina realizată de Călin CIOBOTARI

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *