Un deceniu de la suspendarea satisfacerii stagiului militar obligatoriu

A fi făcut armata, nu însemna numai învăţatul tragerii cu puşca şi elaborarea strategiei de înfrângere a unor presupuşi duşmani. Armata era o a doua şcoală: aici învăţai să fii ascultător, să laşi deoparte proastele cutume civile, să descoperi că se poate trăi şi fără manele, alcool şi tutun, în exces, seară de seară. (Nicolae N. Tomoniu)

La împlinirea a zece ani de la suspendarea executării serviciului militar obligatoriu, concitadinul nostru, scriitorul Ionel Bostan aşează pe masa cititorului lucrarea Note şi memorii în nuanţe kaki (Tehno Press, 2017). Cele peste 240 pagini reflectă problematica stagiului militar din ultimele ultimele două decenii ale socialismului, aşa cum reiese din consemnarea unor amintiri de către mai multe personalităţi ale lumii academice (foşti militari în termen – normal ori redus), care au contribuit cu însemnările lor la materializarea cărţii în discuţie. Din studiul introductiv semnat de Ionel Bostan rezultă că (în predecembrism) după vârsta majoratului, doar cei inapţi – din diverse motive – pentru stagiu militar, nu aveau să treacă pentru o perioadă mai lungă ori mai scurtă printr-o cazarmă. Aici se instruiau, depuneau jurământul militar şi apoi serveau ţara sub arme până se „liberau”. Astăzi, prin Legea 395/2005, executarea serviciului militar obligatoriu este suspendată pe timp de pace, dar devine obligatorie pe durata stării de război, mobilizare ori asediu. Drept urmare, din 2007 s-a renunţat la recrutarea prin conscripţie, iar cetăţenii români pot efectua orice formă a serviciului militar doar pe bază de voluntariat. În prezent, ne spune coordonatorul volumului, există, în majoritatea ţărilor dezvoltate, un curent de opinie nefavorabil acestei metode de recrutare a militarilor de rând (soldaţilor). Există însă şi partizani ai acestui mod de efectuare a serviciului militar. Printre argumentele aduse în favoarea conscripţiei se numără: formarea şi dezvoltarea sentimentului de apărare a ţării; întărirea legăturii dintre instituţia militară şi naţiunea căreia îi aparţine; costuri mai mici şi asigurarea mai facilă a rezervelor umane necesare în caz de război. În acelaşi timp, voluntariatul – cealaltă alternativă rămasă pentru recrutare – constituie metoda de alegere liberă de către o persoană a unei profesii. Pentru armata mixtă constituie modalitatea prin care o parte, mai mare sau mai mică a efectivelor sale (soldaţi şi gradaţi) dobândeşte calitatea de militar angajat pe bază de contract. În cazul armatei profesioniste voluntariatul constituie unica metodă de recrutare a întregului efectiv de militari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi, soldaţi). Când e vorba despre demersul semnat de Ionel Bostan, aici foşti TR-işti ori militari trecuţi prin stagiul normal de armată înainte de anul 1989, cei mai mulţi dintre aceştia astăzi fiind ofţeri în rezervă, relatează lucruri pe care – dacă veţi parcurge lucrarea – încă le putem găsi interesante. Până la a le da lor cuvântul, coordonatorul face unele trimiteri la modul cum este/era percepută armata din vremea amintită (unele opinii vizând anumite lucruri valabile chiar până la momentul suspendării efectuării serviciului/stagiului militar obligatoriu), folosindu-se de diverse lucrări, articole de presă, intervenţii pe forumuri publice, postări pe blog-uri etc. După ce se opreşte asupra Jurământului, mai multe rânduri sunt consacrate uniformei militarului în termen (cu dunga “să moară musca”), şi în general vieţii de militar în termen (redus ori normal), care a fost trimis la munci (sau nu) pe ogoarele/şantierele Patriei. Nu este evitată nici „armata studentelor” în socialism şi drumul fetelor către obţinerea livretului de sublocotenent. Partea ce conferă greutate lucrării este dată de note şi consemnări precum: O splendidă și unică rătăcire (I. Pohoață), La pichet, pe frontiera RSR – URSS (R. Părpăuţă), Şi armata poate fi frumoasă, nu-i aşa? (C. Sasu), Un terist la Revoluţie (C. Popescu), Am plecat adolescent şi m-am întors bărbat (P. Nistoreanu), În alarmă continuă pe graniţa cu Iugoslavia (S. Brezuleanu), Hai liberare (?) (D. Degeratu) ori Amintiri și întâmplări din perioada petrecută în armată (N. Tabără). În mare, concluziile contributorilor la realizarea volumului converg către ideea că armata te învaţă să fii patriot, disciplinează mintea, oferă posibilitatea de a cunoaşte cât de importantă este libertatea şi stimulează respectarea regulilor sociale…  Coordonatorul volumului nu vrea să omită faptul că stagiul militar obligatoriu din anii socialismului este abordat, ce-i drept, mai rar, şi de scriitorii profesionişti, în relatări autobiografice. Evident, aceştia sunt mai mulţi, însă aici se face trimitere doar la Mircea Cărtărescu, Marius Mioc, R.P. Gheo şi Dan Lungu. Cel din urmă menţionat spune franc că a suportat nemijlocit rigorile din armată ”având zilnic program de curăţenie, fiecare cu câte un sector. Iar scările erau ale mele!…” Neiertător, şi R.P. Gheo spune că ”în timpul unei alarme de iarnă și de noapte, un comandant de companie ne-a plimbat ore în șir pe un câmp, iar apoi ne-a adus în fața unui gard de sârmă ghimpată, pe care l-a privit nedumerit: «Pe mă-sa, am ajuns la o unitate militară!» a exclamat el, scărpinându-se în cap”. Cei care l-au ajutat să-și vină în fire au fost, până la urmă, tot subordonații: ”E unitatea noastră, to’aș comandant!”.

Costică Romașcan

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *