FOTO: bittv.info

Primarul orașului Ialoveni din Republica Moldova, în vizită la Pașcani

FOTO: bittv.info

După ani de zile în care nu s-a mai auzit nimic de frații de peste Prut, noul primar ales de cetățeni, Sergiu Armașu a vizitat astăzi, alături de viceprimarul din Ialoveni și de edilii Municipiului Pașcani, orașul. De pe listă nu au lipsit somptuoasa clădire a Primăriei, alături de Esplanadă, Parc, biserici. Noul edil s-a arătat încântat de primire și Pașcani. El speră la o frumoasă și fructoasă colaborare pe mai multe planuri de la administrație, economie și cultură. Sergiu Armașu a adus și un cadou. Primarul Pantazi speră să întoarcă vizita cât de curând, transmite INFOBIT.

De la primele ore ale dimineții, Pașcaniul a primit oaspeți. Este vorba despre o întâlnire de colaborare între primarii și viceprimarii din raionul Ialoveni – Republica Moldova și Pașcani. Întâlnirea a avut loc pentru stabilirea unui program care să se finalizeze cu un act semnat de înfrățire a celor două orașe.

 

După mai multe discuții și vizite prin Municipiu, primarul din Ialoveni s-a arătat încântat de Pașcani. Chiar dacă vizita nu a fost una anunțată, edilul Armașu spune că în viitorul apropiat să existe o colaborare fructoasă, de la atragere de fonduri europene în comun până la evenimente artistice și culturale.

 

Pașii care trebuie urmați sunt proiecte de hotărâre semnate de către consilierii locali din Pașcani și Ialoveni, dacă sunt votate de către aceștia se trece la semnarea momoriului. Edilii din Republica Moldova au venit cu un suvenir. Este vorba despre un tablou pictat de un artist din Ialoveni ce reprezintă centrul localității. Dumitru Pantazi, impresionat de gest, lansează o invitație artiștilor din Municipiu, să picteze și ei zonele frumoase din Pașcani și să fie organizată o expoziție.

 

Amintim că în anul 2011, primarul de atunci al Municipiul Pașcani, Grigore Crăciunescu a semnat un protocol de înfrățire între Pașcani și Ialoveni, la Primăria din orașul de peste Prut. Primar la Ialoveni pe atunci era Gheorghe Caracuian.

 

 

(Sursa: bittv.info)

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *