Averea unui fost candidat la Primăria Iași, vânată de Finanțe! Omul de afaceri, celebru pentru „Afacerea WC-uri de 100.000 euro”

Ambele firme ale fostului candidat PNȚCD la primărie, Vasile Danale se află acum în faliment  Direcția de Finanțe vrea să-i vândă averea lui Vasile Danale pentru plata datoriilor uneia dintre firme

Fiscul ieșean vrea să execute averea lui Vasile Danale, fost candidat din partea PNȚCD la fotoliul de primar al municipiului Iași. Astfel, pe data de 22 octombrie a.c, Direcția Regională de Finanțe a depus la Tribunalul Iași o cerere prin care solicită să se aprobe executarea averii lui Vasile Danale pentru plata datoriilor uneia dintre firmele care au fost patronate de acesta, Danalis SRL. Societatea comercială a intrat în insolvență, fiind declarat la scurt timp și falimentul. Pentru că în această perioadă nu s-au plătit datoriile către creditori, statul solicită ca banii să fie recuperați din vânzarea averii lui Danale. Astfel, Fiscul a depus la Tribunal împotriva lui Danale o cerere de „angajare a răspunderii patrimoniale”, o procedură prevăzută de legislația insolvenței care prevede că managerii firmelor care au adus prejudicii companiilor pe care le-au condus pot răspunde cu averea personală pentru daunele produse partenerilor de afaceri și statului român. De asemenea, angajarea răspunderii personale este cerută și în cazul patronilor de firme care au săvârșit fraude fiscale sau financiare. Valoarea totală a datoriilor firmei la intrarea în faliment a fost de 1.666.066 lei. Cel mai mare creditor este Direcția Regională de Finanțe, care are de recuperat suma de 1.521.164 lei, acesta fiind și motivul pentru care instituția solicită executarea averii fostului candidat la primărie. Alți creditori sunt  Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei, care are de recuperat 16.288 lei, Impuls Leasing Romania 111.037 lei, Linde Gaz Romania-8.546 lei etc.

WC-uri de 100.000 euro comandate de Camelia Gavrilă

Firma Danalis SRL este cea mai cunoscută dintre societățile cu care Danale a făcut afaceri. Această firmă este renumită și pentru că a încheiat o serie de contracte controversate cu instituții de stat. Unul dintre cele mai cunoscute scandaluri în care a fost implicată această firmă se referă cel la construirea unor WC-uri de 100.000 bucata la școlile din mediul rural. Firma Danalis SRL a încheiat acest contract cu Inspectoratul Școlar Județean în anul 2008, când instituția era condusă de Camelia Gavrilă. Atunci, aceasta se afla la primul său mandat în fruntea acestei instituții, fiind sprijinită pe funcție de PNL. Ulterior, Gavrilă a reușit să revină la conducerea instituției cu sprijinul PSD. Astfel, în data de 14.07.2008, Inspectoratul Școlar Județean Iași a încheiat  cu Danalis SRL contractul nr. 7.115 pentru „Lucrări de construcții pentru asigurarea cu utilități pentru zona de nord a județului Iași” adică la școala din satul Zmeu – comuna Lungani, școala din satul Horodiștea – comuna Cotnari, satul Hărpășești – comuna Popești, în comuna Todirești, satul Potângeni – comuna Movileni și satul Stanca – comuna Victoria. Valoarea contractului de execuție a lucrărilor a fost de 1.485.084 lei, la care s-au adaugat cheltuieli de proiectare in valoare de 164.220 lei, în total 16,4 miliarde lei vechi, adica 515.497 Euro. Un calcul matematic simplu arată că statul a plătit aproape 100.000 euro pentru fiecare  WC comandat. Cu toate acestea, în anul 2010, când presa ieșeană a verificat modul de derulare a contractului, s-a putut constata că lucrările nu erau finalizate deși banii erau demult „topiți”.

O altă firmă în faliment

O altă firmă patronată de Vasile Danale este Davas-Ex, societate care a intrat în insolvență în anul 2014, iar doi ani mai târziu în 2016 a fost declarată în faliment. În ceea ce privește datoriile acestei firme, acestea se ridică la  702.855 lei, din care Finanțele au de recuperat 107.437 lei, Danalis SRL-465.741 lei etc. Și la această firma s-au înscris în tabelul creanțelor un număr de 13 creditori.

Constantin MAZILU

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *