19668188_1950670391838540_1866349677_n

Vatamanu și Echimov, jupâni în Republica Separatistă Târgu Frumos

Deși o firmă din Bacău a contestat licitația de asfaltare a străzilor și a avut câștig de cauză, Primăria Târgu Frumos a atribuit un contract de 1,3 milioane lei tot către firma Eky Sam  Firma Eky Sam, patronată de Ioan Echimov prietenul primarului Ionel Vatamanu este abonată la banii Primăriei orașului Târgu Frumos  Atât Vatamanu cât și Echimov au probleme cu Legea fiind înștiințați de pronunțarea unor sentințe penale

Firma Eky Sam patronată de Ioan Echimov, prietenul primarului Ionel Vatamanu, a devenit abonată la banii orașului Târgu Frumos, iar această relație este menținută cu riscul izbucnirii unor scandaluri. O afacere recentă care susține aceste suspiciuni se referă la un contract în valoare de 1.386.331 lei, care vizează modernizarea unor străzi în orașul Târgu Frumos. Primăria Târgu Frumos a încheiat în acest sens, la data de 6.01.2017, un contract cu firma Eky Sam care vizează asfaltarea străzilor Izvor, dr. Borș, Plăieșilor, Trandafirilor, Narciselor, Petru Rareș, Stadion și Fundac 22 decembrie. Contractul a fost încheiat cu firma Eky Sam în condițiile în care o firmă din Bacău a alertat instituțiile în legătură cu încălcarea unor proceduri și că „selecția” se face cu dedicație, adică câștigătorul contractului fiind stabilit anterior. Mai exact, la această licitației a participat și o firmă din Bacău și anume SC Conextrust SA. Împotriva modului în care s-a derulat această licitație, Conextrust SA a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și a avut câștig de cauză. Contestația a fost depusă după deschiderea și evaluarea ofertelor și în consecință după ce reprezentanții Conextrust și-au dat seama că la Primăria Târgu Frumos cărțile sunt făcute deja pentru firma prietenului primarului, adică Eky Sam.

 

Contestația admisă, Vatamanu face ce vrea

decizie-targu-frumos-0Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis cererea formulată de Conextrust și a dispus reevaluarea ofertelor și reluarea procedurii de licitație. Cu toate acestea după cum s-a arătat și mai sus licitația a fost atribuită firmei Eky Sam. Probabil patronul de la Conextrust nu are privilegiul de a fi prieten de familie cu Ionel Vatamanu, relație de care beneficiază aproape în exclusivitate Ioan Echimov. De altfel, în Târgu Frumos se știe că cele două familii merg împreună și în concedii, în străinătate în locuri unde nu se mai știe care dintre cei doi prieteni plătește pentru o distracție sau alta. În aceste condiții, cum să nu-ți ajuți un prieten?

Eky Sam, monopol pe bugetul orașului

De când Ionel Vatamanu a devenit primar al orașului, Eky Sam a devenit abonată la contractele de asfaltare a străzilor. De exemplu, cu doi ani înainte adică la data de 31.07.2015 Primăria orașului Târgu Frumos a semnat cu Eky Sam un contract în valoare de 3.587.654 lei, de asemenea pentru modernizarea unor străzi în orașul Târgu Frumos. Străzile asfaltate în baza acestui contract sunt 1 Decembrie 1918, Cucuteni,  Măicuța, Voluntari strada Serelor, strada Livezii, strada Nicolae Bălcescu, strada Crișan, strada Zorilor.

Probleme penale de ambele părți. Vatamanu pierde mandatul

Pentru Vatamanu și Echimov forțarea unor proceduri de achiziție publică pare să fie un fleac pe lângă problemele penale pe care le au. Amândoi au primit recent vestea unor condamnări penale. Astfel, la sfârșitul anului trecut Ionel Vatamanu a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Iași la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.  În rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași se arată că în anul 2011 firma lui Vatamanu, Țac-Țac SRL a concesionat de la primărie un teren situat în centrul orașului pe care firma s-a și extins. Un an mai târziu, când a ajuns primar, Vatamanu l-a împuternicit de viceprimar să-i vândă terenul. Pe lângă pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare, magistrații i-au aplicat lui Vatamanu și pedeapsa accesorie de a nu mai ocupa mandatul de primar. Sentința suspendă și aplicarea pedepsei accesorii, însă consilierii liberali din Târgu Frumos au sesizat instituțiile statului să dispună încetarea mandatului lui Vatamanu tocmai în baza legislației, inclusiv a unor dispoziți emise de Curtea Constituțională privind încetarea mandatelor aleșilor locali care au suferit condamnări. Situația ar trebui tranșată de prefectură.

Condamnare și la Eky Sam.

De asemenea, firma Eky Sam a fost condamnată recent într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Este vorba despre dosarul în care firma Eky Sam a fost condamnată pentru că a furnizat șefilor Primăriei Ion Neculce o serie de documente false care le-a permis acestora să baze în propriile buzunare fondurile europene alocate pentru întreținerea pășunii comunale. Judecătorii au decis atunci ca cei acuzați să primească pedepse cu închisoarea cu suspendare, firma Eky Sam a primit o amendă penală de 50.000 lei și în plus societatea de asfaltări și condamnații trebuie să achite prejudiciul de  638.030 lei. În acest dosar, Ioan Echimov a scăpat de trimiterea în judecată fiind inculpați doi subordonați de-ai săi. Procurorii au instituit însă sechestru și pe averea lui Echimov.

Tudor LEAHU

Comentarii

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *