Activități educative pentru copiii de grădiniță, la Iulius Mall

0
25 views

În luna noiembrie, Iulius Mall Iaşi îi invită pe copii la activităţi educative demonstrative, distractive şi stimulante în acelaşi timp. Princhindeii vor avea posibilitatea să facă primii paşi în lumea televiziunii, vor învăţa limba engleză sau vor fi încurajaţi să privească şi să descopere lumea în care trăiesc. Programul „Ne jucăm şi învăţăm la Iulius Mall” este avizat de Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi şi se adresează copiilor de la grădiniţele din oraş. Atelierele sunt organizate în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00, la etajul doi, piaţeta Karma din Iulius Mall.

 

Grădiniţele pot opta să se înscrie în mod gratuit la unul dintre cele trei workshop-uri. La „Școala de Televiziune şi Film”, cei mici vor învăţa să îşi învingă emoţiile şi timiditatea, îşi vor cultiva creativitatea şi îşi vor dezvolta vocabularul şi dicţia, toate pe un platou de filmare simulat. „Atelierul lui Hocus şi Pocus” propune un model inedit de învăţare a limbii engleze la vârstă mică, iar la „Descoperă lumea ca un Arhitect”, copiii sunt încurajaţi să îşi dezvolte simţul observaţiei şi să descopere lumini, umbre, culori, forme, materiale sau spaţiile construite şi cele naturale. Workshop-urile sunt realizate în parteneriat cu Just Smile Events, Grădiniţa EuroEd şi Flori de Portocal.

 

Sâmbăta şi duminica, părinţii se pot implica în activităţile la care au participat copiii lor în timpul săptămânii, admirând lucrările celor mici sau fotografiile surprinse în timpul atelierelor, toate expuse la parterul mall-ului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here