A împușcat câinele care a omorât un copil, iar un an de zile A FOST HĂITUIT CU PLÂNGERI PENALE de o fundație care apăra drepturile animalelor

0
27 views

Foto: Poza lui Sami Tcaciuc, 6 ani, la înmormântare

Cazul copilului în vârstă de 4 ani sfâşiat de câini în apropierea Parcului Tei din Sectorul 2 al Capitalei a readus în actualitate tragedia petrecută anul trecut, în luna martie, în satul Călineşti Enache din comuna Dărmăneşti-Suceava. Atunci, un copil în vârstă de 6 ani a fost omorât de un câine care l-a muşcat de gât şi i-a secţionat vasele de sânge. Incredibil în cazul copilului omorât la Călineşti Enache este că pădurarul care a împuşcat câinele care l-ar fi atacat pe micuţ, a ajuns ulterior să dea declaraţii la poliţie.
 

S-a întâmplat după ce o fundaţie din Bucureşti a depus o reclamaţie la poliţie, considerând că acţiunea de vânătoare a câinilor fără stăpân, demarată după moartea violentă a copilului, a fost ilegală, afirmă ziariștii de la Monitorul de Suceava.

 

Reclamaţi pentru abuz în serviciu de Fundaţia pentru Ocrotirea Animalelor

Pe 24 martie 2012, drumul în viaţă al lui Sami Tcaciuc, băieţelul în vârstă de 6 ani din Călineşti Enache, s-a sfârşit brusc pe o cărare de pe imaşul din sat. Acesta plecase spre casa unei alte familii din sat, acolo unde se aflau fratele mai mare şi tatăl său. Într-un moment în care nu a fost nimeni în zonă pentru a-l salva, micuţul a fost atacat un câine care pur şi simplu l-a sfâşiat. Muşcăturile fatale, două, au fost în zona gâtului.

Câinele care l-a muşcat pe copil, „un câine mare cât un viţel”, după cum au relatat martorii, a fost împuşcat la puţin timp după tragedie. Ulterior, în urma unei dispoziţii a Consiliului Local Dărmăneşti, s-a organizat o acţiune de rărire a câinilor hoinari, acţiune pusă în practică de vânătorul Valerian Oniciuc, din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuţi.

Aproximativ o lună mai târziu, în aprilie 2012, Fundaţia pentru Ocrotirea Animalelor, cu sediul în municipiul Bucureşti, a depus o sesizare la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, reclamând că acţiunile de împuşcare a câinilor nu au fost legale. A fost vizat primarul comunei Dărmăneşti, Dan Chidoveţ, membrii Consiliului Local şi vânătorul care a tras.

Acesta din urmă a fost audiat de două ori de poliţie. În cele din urmă, în mai 2013, aşa cum era de aşteptat, Poliţia a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi închiderea dosarului penal.

 

Proprietarul câinelui, care nu recunoaşte că animalul era al său, cercetat pentru ucidere din culpă

Între timp, la un an şi jumătate de la moartea copilului din Călineşti Enache, ancheta în ceea ce priveşte moartea violentă a acestuia se află încă la Poliţie. Aparent s-au făcut o serie de paşi înainte.

După cum a precizat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „în baza verificărilor efectuate şi a anchetei s-a stabilit că respectivul animal aparţine unui bărbat în vârstă de 39 de ani, localnic, în prezent schimbându-se încadrarea juridică a faptei şi efectuându-se cercetări pentru ucidere din culpă  şi neluarea măsurilor pentru prevenirea atacului canin. De asemenea, în cauză este dispusă o expertiză pentru compararea mulajului canin”.

Bărbatul cercetat în acest dosar se numeşte Nicolae Martiniuc. Acesta susţine încă că patrupedul care l-ar fi sfâşiat pe copil nu era al său, fiind un câine vagabond. Anchetatorii spun însă că varianta sa este contrazisă de o serie de martori.

În privinţa expertizei la care face referire poliţia, ar urma să se stabilească, prin comparaţii între mulajul canin şi urmele de pe corpul copilului, dacă acel câine l-a omorât cu certitudine pe Sami Tcaciuc.

 

O mamă resemnată: „Nimeni nu o să facă nimic nici acum, cum nu s-a făcut nimic nici în cazul copilului nostru”

Tatăl copilului, Corneliu Tcaciuc, se întreabă când se va face dreptate pentru fiul său.

„Nu s-a rezolvat nimic nici în ziua de azi… ancheta stă pe loc, se tot fac cercetări, poliţiştii umblă şi iau declaraţii, dar nu se vede nimic concret”, a declarat Corneliuc Tcaciuc.

Mama îndurerată, Maria Tcaciuc, spune că simte direct în suflet drama părinţilor din Bucureşti.

„Simt durere în suflet când mă gândesc la părinţi, că trec şi ei prin ce am trecut noi. Au fost multe nopţi nedormite, ne trezeam şi miroseam hăinuţele copilului… Nimeni nu o să facă nimic nici acum, cum nu s-a făcut nimic nici în cazul copilului nostru”, a spus resemnată femeia jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here