„S-a pierdut executarea silită! A dispărut, monșer! A fugit singură din sertar!”, țipa într-o bună zi de vineri funcționărimea întreagă de la Anăfuțul muncipal și giudețan, alergând bezmetică printre birourile scorojite, de pe care se duse de mult vopseaua.
La mijloc, cine altul decât Reluțu Fenechiuțu’, mare meșter în dispariții electrice și transformări de transformatoare – un fel de scamator rural promovat la rangul de magician municipal.
În jurul lui, Gașca Penelistă Muncipală (cu mici excepții, firește!) tropăia fericită. Elevi harnici, ca niște pui de cloșcă, smulgeau din când în când câte un contract gras de stat, pe care-l devorau cu aceeași delicatețe cu care un hipopotam mănâncă o salată. Dar având grijă să îl hrănească și pe mentorul lor, acest Jan Valjean giudețan, care a instruit o gășculiță destul de consistentă de escrocuți, specializați în furtișaguri din buzunarul vulnerabil al statului. Și nu numai.
Iar statul, biata instituțiune, bătea smerit la ușa lui Reluțu:
– Domnu’ Fenechiuțu’, nu v-ați găsit cumva banii pe care trebuie să ni-i dați înapoi?
La care moftangiul, șiret, cu un zâmbet sincer ca o bancnotă falsă:
– Dragă statule, eu v-aș da, dar unde nu e, nici Dumnezeu nu cere… iar unde e, nu vreau să stric feng shui-ul contabil!
Executarea silită, între timp, părea că se evaporase în eter, probabil conectată la vreun transformator metafizic marca „F.”.
Final apoteotic în stil nenea Iancu
Polițaiul Ghiță: Ei, dom’ cetățean, ai priceput teoria transformatorului neexecutat?
Cetățeanul turmentat: Să trăiți… da’ nu prea… cum vine treaba?
Ghiță: Simplu, bre: două la Fane, unu la Don Costelo… și restul la guvern.
Cetățeanul: Aha… da’ eu cu cine votez?
