Politicienii care nu simt atingerea justiției
România anului 2025 pare prinsă într-un paradox: instituțiile funcționează, bugetele sunt împărțite, iar justiția trenează, în timp ce oameni aflați sub anchetă penală sau trimiși în judecată continuă să ocupe funcții de decizie. Cazul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, este emblematic. Două dosare penale — unul pentru mită, altul pentru abuz în serviciu — nu îi limitează activitatea administrativă: negocieri, alocări de fonduri, inaugurări și conferințe publice. Procesele se amână, retrimiterile la parchet întârzie, iar instituția funcționează ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În aparițiile publice, Alexe vorbește despre „dosare politice” și refuză să se retragă sau să se suspende, invocând prezumția de nevinovăție. Astfel, funcția publică devine un scut, protejând persoana în fața investigațiilor penale.
Accesul privilegiat al celor din afara politicii
Situația devine și mai alarmantă când analizăm accesul la putere al celor care nu sunt politicieni. Fănel Bogos, omul de afaceri deja vizat de anchete penale, a obținut o audiență la premierul Ilie Bolojan. Spre deosebire de Alexe, Bogos nu deține nicio funcție publică și nu este ales, dar a fost introdus în circuitul decizional printr-o filieră politică: șeful PNL Vaslui, care ocupa și funcția de trezorier al partidului, i-a facilitat accesul la premier.
Problema nu este legalitatea audienței, ci mecanismul de influență care permite celor suspectați penal să fie privilegiați. Relațiile politice transformă cetățeni anchetați în interlocutori privilegiați, iar sistemul nu are reflexe de filtrare etică.
Standardele de integritate ignorate
Premierul Bolojan insistă că „instituțiile își fac treaba” și că nu poate interzice accesul la audiență unui cetățean necondamnat.
Președintele Nicușor Dan, cunoscut pentru poziția sa pro-transparență și legalitate, subliniază că România nu are mecanisme reale de filtrare etică pentru funcțiile publice și că standardul minim de integritate este ignorat. Zeci de politicieni și oameni influenți continua să ocupe funcții publice, iar societatea ajunge să trateze normal ceea ce ar trebui să fie excepțional. În mod ironic, atât președintele, cât și premierul par că se simt foarte bine în compania unor astfel de personaje, se pozează cu ei zâmbitori, conferindu-le astfel legitimitate și aprobând tacit faptul lipsa de integritate a acestor politicieni. Un exemplu foarte rău pentru instituțiile pe care le reprezintă, pe care le erodează cu asemenea atitudine.
Prezumția de nevinovăție protejează individul, dar nu protejează instituția sau interesul public, iar funcția devine astfel un scut pentru cei anchetați.
Integritatea funcției publice în democrațiile consolidate
Germania: demisii chiar pentru suspiciuni administrative; integritatea instituției primează.
Marea Britanie: responsabilitatea ministerială implică demisia imediată dacă scandalul afectează instituția.
Franța: retragere autoimpusă în timpul anchetei, chiar dacă legal nu e obligatorie.
Țările nordice: conflictul de interese sau ancheta penală = retragere imediată.
Canada: Comisar independent pentru Etică recomandă demisia chiar fără acuzație penală.
SUA: legal permisiv, dar presiunea politică și de partid obligă retrageri din funcții executive.
Concluzie: În Occident, prezumția de nevinovăție protejează persoana, nu funcția. În România, invers: funcția protejează persoana.
Ce ne învață aceste exemple?
Nu legislația îi ține pe Alexe și pe alții ca el în circuitul decizional, ci cultura politică și instituțională defectuoasă, care confundă dreptul civil cu privilegiul funcției. Presiunea publică aproape inexistentă și sistemul care tolerează întârzieri procesuale permit perpetuarea acestei stări.
Zeci de cazuri similare arată că problema nu este izolată: corupția politicienilor și accesul privilegiat la putere par să fie tolerate sistemic. Până când România nu va înțelege că funcția publică presupune decență și integritate chiar înainte de condamnări judiciare, aceste situații nu vor face decât să se repete, iar încrederea publică va continua să scadă.
România nu are nevoie doar de anticorupție formală; are nevoie de integritate instituțională reală, care să facă diferența între legea minimală și standardul moral necesar pentru a guverna și a administra.
