Pe marginea șantierului ăsta care stă mai mult în povești decât în realitate, se plimbă doi tipi cu figuri de profesioniști, dar cu mâinile curate ca după o spălare cu lămâie — Urtoi și Pompa. N-ai să-i vezi niciodată cu lopata-n mână sau cu căciula de muncitor pe cap. Nu, dom’le! Ei stau cocoțați la umbră, în fotolii invizibile, și dau din gură cum că fără ei autostrada asta n-ar fi nici măcar un vis.
Urtoi, zis și Maestrul ONG-urilor, a pus mână pe câteva sinecuri mai bine plătite decât biletele la teatru în zi de premieră. Face gălăgie, face declarații, și așa a prins gustul vieții ușoare — să zici multe, să faci puține și să te învârți în jurul bănuților publici. Caricel Pompa? Ăla-i asociatul de nădejde, poreclit Maricel Popa, cu același stil: vorbe mari, promisiuni și atâta poftă de faimă încât și oglinda îi zice „lasă-mă, că exagerezi”. Se pupă pe creștet și ne spun că autostrada asta e doar o chestiune de voință. Voința lor, desigur.
Și, ca să fie și mai tragicomic, și-au mai găsit o victimă — bietul director general Gabriel Budescu. Omul ăsta chiar cu șantierul și asfaltul se ocupă, dar e nevoit să asculte vrăjelile papagalilor ăstora, care culmea, îi dau și indicații ce trebuie să accelereze. Ce mai, un spectacol de neuitat — directorul muncitor terorizat de șarlatanii șefi de circ!
Pe geamul biroului bietului Budescu, doi hârciogi bătrâni, Ilie Puf și Gherasim Moale, privesc scena:
Ilie Puf: „Măi, Gherasim, îi vezi? Stau așa, ca doi domni de lume, și latră la șantier. Parcă fără ei, asfaltul n-ar fi nici măcar o idee.”
Gherasim Moale: „Așa-i, Ilie. Dar asfalt, muncă, bani? Lasă că-s treaba altora. Ei sunt doar decorul și vocea spectacolului.”
Ilie Puf: „Păi, dacă ar lucra ei, săracii muncitori ar avea pauză mai des. Așa doar latră și fac show.”
Gherasim Moale: „Da, și bietul Budescu trebuie să asculte toate prostiile lor și să se facă că ține ritmul. Vai, ce teatru!”
Așa-i viața, cu Urtoi și Pompa — doi actori care joacă într-o piesă fără final, dar cu multe aplauze din buzunarul nostru.
