Fusese odată, nu prea demult, dragi cititori mai deștepți chear decît noi, un spital în Iași – „Sfântuț Săva” pe numele lui de botez, dar în fapt botezat politic și târât prin noroiul promisiunilor. Acolo, unde pacientul căuta alinare, și-a făcut culcuș propaganda. Iar un moftangiu cu înfățișare de cioclu bulversat, denumit și Blăjuță ăsta, fost edil închipuit și veșnic afacerist cu pofta de voturi, își jucase ultimul act de campanie: bolnavii – figuranți; perfuziile – decor; iar televiziunea – sufleor de ocazie. A apărut și protejatul mai tînăr, Jorjete Silicon, înfășurat într-un halat alb, cu perfuzia la purtător, dar cu aplomb de tribun. Mai lipsea doar fanfara electorală și trei pensionari plătiți la zi cu un corn și-o apă minerală. Și au început să transmită: din salon în salon le-a pus suferinzilor și muribunzilor postul Irealitatea, unde „venerabilul Țăkălin le recita oamenilor toate scenariile din Stăpânul Inelelor și tăte filmele de ficțiune aprărute din 1917 încoace. „Băi conservelor, dacă nu votați cu Silicon&Țâcâlin, voi cu tăt neamul vostru agresat sexual, vă ia mama. Adica a Dracului!”, peiora Silicon prin saloane, agitând perfuziile și seringile umplute cu un lichid verde legionar. Un actor viteaz pe scena suferinței altora. Pacienții, cei adevărați, asistați tăcuți la piesa absurdului. S-au trezit parte dintr-o telenovelă politică, în care tratamentele erau întrerupte pentru „imagine” și asistentele deveneau figurante. Nu conta că-i durea, că nu primeau ce le trebuia, important era să dea bine pe cameră. Căci în republica moftangiului Blăjuță ăsta, orice cetățean e o recuzită temporară. Și uite-așa, între o injecție și-un live electoral, s-a mai scris o pagină din mizeria post-decembristă. Una în care pseudospitalul fusese butaforie, bolnavul – pretext, iar votul – tratamentul universal.
Că de sănătate, bibicilor, vorba aia, nu te vindeci cu circ. Dar un mandat, mai știi?
Articol primit la rubricuță și semnat:
Un alegător (încă) sănătos la cap
