Primăria Iași verifică toate tramvaiele și autobuzele electrice: mijloacele noi, retrase temporar pentru teste

0
12

Primarul Mihai Chirica a dispus o verificare tehnică amplă a întregului parc de tramvaie și autobuze electrice achiziționate în ultimii ani, urmând ca acestea să fie analizate periodic până la recepția finală.

Potrivit autorităților, primele vizate sunt tramvaiele furnizate de Bozankaya, atât cele de 30 de metri, cât și cele de 20 de metri. O echipă a producătorului se află deja la depoul Compania de Transport Public Iași, unde efectuează verificări tehnice împreună cu specialiștii locali.

Pe durata acestor teste, tramvaiele sunt retrase temporar din circulație și înlocuite cu alte mijloace de transport, urmând să revină pe trasee după finalizarea probelor, cel mai probabil după vacanța de Paști.

Ulterior, verificările vor fi extinse și la celelalte vehicule noi, inclusiv tramvaiele produse de Pesa și autobuzele electrice, care vor intra etapizat în depou pentru evaluări similare.

Reprezentanții municipalității subliniază că aceste controale sunt preventive și vizează optimizarea funcționării și siguranța în exploatare. Nu există probleme majore identificate, iar toate mijloacele de transport vor reveni în circulație după încheierea verificărilor, pentru a asigura condiții optime de călătorie.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments