La Bârnonova, pe dealurile unde aerul curat se bate cap în cap cu emanațiile de motorină arsă aiurea, domnește Nea Mișu. Mișu Golan. Nu-l căutați la costum scorțos; pe Mișu îl recunoști după mersul legănat, de parcă tocmai a coborât din tractor direct în șanț, și după duhoarea de țuică de prună combinată cu parfum ieftin, de protocol. Omul are apucături de mecanic de IAS care a dat de volanul primăriei și crede că bugetul comunei e ca rezervorul de tractor: tragi din el cu furtunul până te umpli de mizerie pe mâini.
Recent, au descălecat la stabiliment niște domni simandicoși de la Curtea de Conturi. Oamenii, obișnuiți cu cifre, au dat peste un peisaj de o cocleală rară. Pe hârtie, satul e mai ceva ca Bruxelles-ul: s-au cumpărat utilaje de greutate, tone de combustibil de s-ar fi putut pava ulițele cu bitum de calitate superioară și materiale de reparații de zici că suntem în plin șantier european. În realitate? Utilajele zac lăsate în paragină, năpădite de buruieni și rugină, iar pe drumuri îți rupi căruța sau bolidul în aceleași cratere istorice. Banii s-au evaporat ca rachiul din cana lui Mișu în zi de sărbătoare, fără chitanțe, fără justificări, doar pe bază de „încredere” și semnături mâzgălite printre două sughițuri. Pentru el, legea e o chestie facultativă, un moft boieresc care nu se pupă cu hărnicia lui de tractorist scăpat la butoane.
Zilele trecute, rezemat de gardul primăriei și ștergându-și sudoarea cu o batistă nespălată, Nea Mișu Golan încerca să-i explice situația unui sătean hâtru care venise să întrebe de ce e tot glodul până la genunchi.
SĂTEANUL (privind la o rablă de utilaj cumpărată pe bani grei): Coane Mișule, ziceau ăia de la control că ești varză de Bruxelles… că ai făcut prăpăd cu banii pe drumuri și motorină.
NEA Golan (împleticindu-și limbile, cu ochii injectați): Lasă-i, bă, pe ochelariștii ăia… hâc! Ei știe carte, da’ nu știe viață! Ce Bruxelles, nene? Eu am băgat motorină să duduie comuna!
SĂTEANUL: Păi și unde-i asfaltul, șefu’? Că mergem prin noroi ca pe vremea lui Pazvante!
NEA Golan (scuipând printre dinți, cu un aer de superioritate abțiguită): Băi, prostule… Păi dacă puneam asfalt, unde mai era farmecul rural? Eu am lăsat pământul așa… natural, să respire planeta! Iar utilajele alea stă acolo ca să vadă lumea că avem capital! Hai, sictir și treci acasă, că m-ai obosit cu contabilitatea ta! Privind spectacolul grotesc din pridvorul primăriei, Unchiul nostru – om subțire, trecut prin școli și maniere – își potrivi tacticos ochelarii pe nas, oftă adânc și murmură mai mult pentru sine: „Bibicilor, m-a bătut Dumnezeu să trăiesc s-o văd și pe asta: cum o minunăție de comună, bogată și lăsată de la natură cu atâta frumusețe, a ajuns să fie condusă de un asemenea mîrlan cu ștaif de tractorist, o adevărată pajură a coclelii rurale!”
