România îşi ia rămas bun în aceste zile de la Mircea Lucescu. Admiraţia şi respectul pentru omul care a schimbat jocul au adunat ieri pe Arena Naţională sute de oameni. În locul care, de obicei, se simte cel mai tare adrenalina – ca niciodată, s-a lăsat liniştea. De la copii şi tineri care visau să îi calce pe urme până la adulţi, fascinaţi de profesionalismul lui, Il Luce i-a strâns pe toţi şi i-a pus să îşi aducă aminte de el. Iar astăzi sunt aşteptaţi şi mai mulţi, inclusiv din străinătate, campioni din fotbal, dar şi patronii cluburilor, pe care Mircea Lucescu le-a împins spre victorii. Pentru toţi, el a fost idol – fotbalistul şi tacticianul pentru care „destul” nu exista. Povestea lui Mircea Lucescu este despre obsesia de a merge mereu mai departe.
Un om ca nimeni altul, preţuit ca nimeni altul. Il Luce a adunat sute de oameni pe Arena Naţională, în locul în care a făcut istorie şi a crescut campioni. Şi-a învăţat coechipierii şi, mai târziu, elevii că viaţa e o bătălie, că nu trebuie să renunţi niciodată. Preţ de câteva minute, nu a contat nimic altceva. Ci doar să fie acolo, pentru cel care i-a făcut mândri şi i-a inspirat.
„E de datoria noastră să venim. Nea Mircea a fost o minune, un mare om. Va rămâne veşnic în memoria mea şi… va fi acolo sus în sufletul şi inima mea” au spus suporterii veniţi să-i aducă un ultim omagiu fostului selecţioner.
Mulţi au stat până în ultimul moment al zilei. Alţii au promis că se întorc şi azi.
Patronii echipelor Şahtior Doneţk şi Dinamo Kiev i-au adus un ultim omagiu
De la oameni simpli, la figuri din lumea fotbalului şi până la cei care ţin cârma marilor cluburi, toţi vor fi în acelaşi loc pentru Mircea Lucescu. Inclusiv patronii echipelor Şahtior şi Dinamo Kiev, Rinat Ahmetov şi Igor Surkis.
Sunt oameni pe care i-a crescut, oameni pe care i-a educat, oameni pe care i-a inspirat, oameni pe care i-a impresionat. Toţi, alături de omul care nu a acceptat niciodată limita. Printre ei, Gică Hagi, Ilie Dumitrescu, Ovidiu Ioaniţoaia sau Elisabeta Lipă.
„A fost ca un părinte pentru mine, m-a crescut. Unul din profesorii mei. Ce să zic? A făcut atât de multe lucruri pentru fotbalul românesc. S-a dedicat, a crescut generaţii… Eu cel puţin… sunt atât de recunoscător, pentru că m-a debutat la 18 ani, a avut încredere în mine. Păcat!” a spus Gheorghe Hagi.
„Cel mai mare antrenor din toate timpurile. Nu mai zic şi un fotbalist şi un căpitan de echipă. […] S-a dus exact cum şi-a dorit să se ducă, de pe terenul de fotbal. Asta înseamnă pasiune, asta înseamnă să-ţi dedici propria viaţă pentru ceea ce iubeşti cel mai mult. […] Noi elogiem oamenii după ce nu mai sunt printre noi” spunea fosta canotoare Elisabeta Lipă.
„Când am auzit că e bolnav, l-am sunat. Ce zice ăştia, bă, că eşti bolnav? Nu, mă, m-am dus la un control. De la control, l-am sunat şi n-a mai răspuns. […] Şi n-am mai apucat să mai vorbim, că m-am dus la spital şi nu ne-a primit. Ce să mai, că hai… Stai acolo, că venim şi noi, facem echipă!” a spus fostul portar Rică Răducanu.
Lucescu spunea că îşi doreşte să moară pe terenul de fotbal
De 9 zile era internat la Spitalul Universitar. Fusese adus de urgenţă după ce i s-a făcut rău în cantonamentul naţionalei, la mai puţin de 72 de ore după înfrângerea de la Istanbul.
„La un moment dat mi-a zis: ‘Domnul profesor, tot ceea ce îmi doresc este să mor pe terenul de fotbal‘. Îl simţeam deschis, oarecum împăcat cu sine. Întotdeauna i-a părut rău că nu era pe teren. Adică acolo era viaţa dânsului. A insistat ‘lăsaţi-mă să mă duc la meci’, cred că a insistat faţă de toată lumea acest lucru, dar asta ştim. S-a dedicat profesiei, fotbalului şi generaţiilor. A fost un dirijor al fotbalului” a spus şeful Secţiei de Cardiologie a Spitalului Universitar, prof. dr. Dragoş Vinereanu.
…Şi, acum, Nea Mircea a plecat să îşi facă echipă. Dar disciplina insuflată de el merge mai departe. Fiul său, Răzvan Lucescu, le-a cerut jucătorilor echipei PAOK Salonic pe care o face mare să nu ia parte la funeralii, deşi meciul lor din următoarea etapă a fost amânat. Însă respectul pentru Il Luce e mai presus de orice meci: PAOK va trimite o delegaţie formată din trei membri ai clubului pentru a-şi lua un ultim rămas bun.
Într-un fotbal dominat de instinct, el aducea metodă şi construia viitorul. Iar acum, toată Europa îi simte lipsa.
Federaţia Turcă de Fotbal ţine momente de reculegere la fiecare meci până pe 13 aprilie
Federaţia Turcă de Fotbal a anunţat că toate meciurile din prima ligă între 8 şi 13 aprilie vor începe cu un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu, iar jucătorii vor purta banderole negre, conform Observator.
„Noi, ca popor turc, îl iubim pe domnul Lucescu şi îl respectăm foarte mult. A avut o atât de mare contribuţie pentru fotbalul din ţara noastră, pentru Galatasaray” a spus Ambasadorul Turciei în România, Özgür Kıvanç Altan.
Moment de reculegere pentru Lucescu la meciuri din întreaga lume
Jucătorii echipei Galatasaray, pentru care a luminat drumuri, au promis că nu îl vor uita niciodată, iar la încălzire au avut poza lui pe echipament.
La meciul echipei Zenit Sankt Petersburg, oficialii echipei au obţinut aprobarea forului rus de fotbal să se ţină un moment de reculegere înaintea semifinalei din Cupă cu Spartak Moscova. Omagii au fost şi la partida din Spania. Preşedintele catalanilor, Joan Laporta, s-a ridicat în picioare, la fel ca oficialii clubului. Pe „Parc des Princes”, minutul de reculegere a fost un minut de aplauze la scenă deschisă.
Lucescu e al treilea cel mai titrat antrenor din istorie. De la echipa naţională a României, pe care o duce la Euro ’84 şi o face să învingă Italia, campioana mondială, până la marile vestiare ale Europei, unde nu intră ca vizitator. Intră ca egal. O spun, fără echivoc, toţi cei care au fost şlefuiţi de el.
„Îmi aduc aminte când eram tânăr, la 20 de ani, anii 90-91, la Pisa (…) el mă ducea la el acasă, mă proteja pentru că eram un copil şi chiar am amintiri extraordinare despre persoana lui şi despre el ca antrenor” spunea antrenorul Diego Simeone.
„Un antrenor extraordinar, o persoană minunată, simpatică, era plin de viaţă. Când îl întâlneai îi plăcea să vorbească despre fotbal, dar şi despre alte lucruri… era o persoană curioasă” a spus fostul selecţioner al Italiei, Fabio Capello.
Noul stadion din Hunedoara va purta numele fostului selecţioner
Omagii au fost aduse şi la Hunedoara. Primăria a anunţat că noul stadion din oraş se va numi Mircea Lucescu, iar meciurile din Champions League, Europa şi Conference League vor începe cu un moment de reculegere.
„Practic el a adus în lumina reflectoarelor Clubul Corvinul, dar cumva şi oraşul Hunedoara. Oriunde l-au purtat paşii a vorbit despre oraşul nostru” a spus primarul Hunedoarei, Dan Bobuţanu.
„E durerea foarte mare, am crescut împreună cu dânsul şi cu ajutorul dânsului am ajuns la Echipa Naţională. Aici la Hunedoara dânsul s-a consacrat ca antrenor. Pe lângă omul de sport, de fotbal, a fost şi omul care a ţinut să ne îmbogăţească cultura, să ne facă o educaţie pentru viitor” a spus fostul fotbalist Romulus Gabor.
Mâine, cortegiul funerar pleacă către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică va fi însă limitată la familie şi apropiaţi.
„Ar trebui să mă consider un om norocos privind retrospectiv ceea ce am realizat ca jucător, apoi ca antrenor. Viaţa mea o consider că a fost mult mai tumultuoasă şi mai plăcută în felul acesta. […] Nu aş fi putut face altceva. Nu aş fi putut face altceva” spunea Mircea Lucescu.

























































