O comparație între discursurile lui Ruhollah Khomeini din anii 1979-1980, care au dus la instaurarea religios islamist, și cele recente ale lui Călin Georgescu arată asemănări izbitoare.
O comparație între discursurile lui Ruhollah Khomeini din anii 1979-1980, care au dus la instaurarea religios islamist, și cele recente ale lui Călin Georgescu arată asemănări izbitoare.
Între retorica lui Ruhollah Khomeini din anii 1979-1980 (victoria forțelor ayatollahului și instaurarea regimului religios) și cea a lui Călin Georgescu din ultimii ani există o asemănare izbitoare de structură, vocabular și mecanism de mobilizare. În ambele cazuri, Occidentul nu este descris doar ca adversar geopolitic, ci ca forță de corupere spirituală, iar conflictul nu este prezentat ca unul administrativ sau diplomatic, ci ca o confruntare aproape metafizică, între „poporul autentic” și un sistem străin, corupt, satanizat.
Demonizarea adversarului
Primul nivel al asemănării este demonizarea adversarului prin termeni religios-morali. La Ruhollah Khomeini, regimul șahului este numit „regim satanic”, iar dominația externă este legată de „puteri opresive”, în special de „America care devorează lumea”. În discursul din 1980 (discursurile se regăsesc pe MERIP), el spune despre Iran că a fost eliberat „de sub jugul tiraniei și al crimelor regimului satanic” și „de sub jugul dominației puterilor opresive, în special al guvernului Americii care devorează lumea”. Tot acolo avertizează împotriva „înșelăciunilor și comploturilor puterilor satanice”.
La Călin Georgescu, registrul este diferit confesional, dar foarte apropiat ca funcție: el a vorbit deseori despre „forțe sataniste”, despre „Uniuni Oligarhice Soroșiste Globaliste”: „Eu lupt alături de poporul român împotriva acestor acte sataniste, împotriva acestor indivizi care s-au îmbogățit pe jertfa și suferința popoarelor”. „Ceea ce vedeți astăzi nu este act de justiție, ci este manifestarea unor forțe sataniste, a unor uniuni oligarhice soroșiste și globaliste care vor să îngenuncheze suveranitatea României. Acești oameni nu se închină lui Dumnezeu, ci banului și puterii oculte”, spunea Georgescu în fața Tribunalului București în februarie 2026.
Occidentul ca sistem de dominație totală
A doua paralelă importantă este descrierea Occidentului ca mașinărie de dominație totală, nu doar militară, ci culturală, economică și psihologică. Ruhollah Khomeini vorbește despre superputeri care urmăresc „distrugerea națiunilor oprimate” și cere ruperea fascinației față de „occidentalizare sau orientalizare”. În discursul de la 1 aprilie 1979, el insistă că „doar democrația islamică este corectă”, că „nu există opresiune în islam”, iar „tot ceea ce există în Iran astăzi trebuie schimbat”, construind ideea unei ordini integrale, total opuse Vestului și Estului.
Călin Georgescu, în registrul său, spune că „globalismul este o religie a fricii, creată pentru a distruge spiritualitatea umană”, că „globalismul vrea să elimine orice urmă de tradiție și autenticitate spirituală”, iar România trebuie să reziste unui sistem care transformă oamenii în dependenți, uniformizați și manipulați. Și la unul, și la celălalt, Occidentul este prezentat ca putere totală, care invadează mintea, sufletul și ordinea socială.
Poporul vs. elita trădătoare
A treia asemănare este felul în care ambii construiesc opoziția „popor curat” versus „elită trădătoare”. La Ruhollah Khomeini, șahul și apropiații lui apar ca instrumente locale ale imperialismului, iar revoluția este legitimată ca ridicare a celor oprimați împotriva unei caste servile. În textul din 1980, el revine obsesiv la „cei oprimați”, la „popoarele oprimate ale lumii” și la ideea că victoria aparține celor umiliți, nu elitelor.
La Călin Georgescu, formula este aproape aceeași: „clasa politică” și instituțiile pro-occidentale sunt descrise ca executanți ai unor interese străine, iar Bruxelles-ul devine centrul unei ordini ilegitime care condiționează democrația românească. În ambele discursuri, legitimitatea nu mai vine din instituții, ci din „poporul adevărat”, prezentat ca victimă și depozitar al adevărului.
Frica drept instrument de control
A patra apropiere, foarte relevantă, este folosirea fricii ca explicație universală a dominației. La Ruhollah Khomeini, adversarul operează prin intimidare, corupere și supunerea celor slabi în fața „puterilor arogante”. Chiar și formularea despre triumful „celor considerați slabi asupra celor aroganți” merge în această direcție: lumea este împărțită între puteri care inspiră teamă și mase care trebuie trezite.
La Călin Georgescu, acest mecanism este formulat aproape didactic: „frica este instrumentul prin care globalismul controlează conștiința colectivă”, „globalismul ne vinde frică pentru a ne controla sufletele”, iar „frica este începutul sclaviei spirituale”. Aici asemănarea nu este doar tematică, ci tehnică: ambii explică dominația printr-un dispozitiv psihologic și moral, nu doar prin raporturi de forță.
Suveranitate absolută
A cincea paralelă este vocabularul independenței absolute. Ruhollah Khomeini formulează explicit principiul „nici Vest, nici Est”, adică respingerea simultană a celor două blocuri de atunci și afirmarea unei suveranități complete, legitimată religios.
La Călin Georgescu, forma este adaptată secolului XXI, dar logica e aceeași: „România nu are obligații față de nimeni”, „România va supraviețui globalismului doar păstrându-și neutralitatea”, iar față de NATO spune că „dacă lucrurile continuă în felul acesta, evident că nu ne interesează”; despre Deveselu afirmă că este „o rușine a diplomației”. Nu mai apare „nici Vest, nici Est”, însă apare o versiune echivalentă: neutralitate, autosuficiență, respingerea alianțelor și a angajamentelor externe.
Naționalizare și controlul resurselor
A șasea asemănare este componenta economică, mai ales ideea de recuperare a resurselor de la „străini” și plasarea lor sub controlul „poporului”. La Ruhollah Khomeini, revoluția este prezentată și ca răsturnare a dominației economice a puterilor externe și a clientelei lor interne. În discursul din 1980 cere guvernului „să ofere mijloacele de muncă și de producție pentru muncitori, fermieri și lucrători” și insistă asupra confiscării averilor „oamenilor satanici”, în special ale șahului și apropiaților săi.
La Călin Georgescu, formula identică ca sens: „Toate resursele țării, toate bogățiile mari ale țării, strategice, intră în proprietatea poporului român. Naționalizarea resurselor înseamnă să intre în proprietatea poporului român, care trebuie să beneficieze de ele, nu străinul.” Ambii au discurs anti-privatizare, anti-capital străin, justificat moral în numele poporului expropriat.
Dimensiunea mesianică
Mai există o asemănare mai fină, dar foarte importantă, în felul în care cei doi își prezintă proiectul nu doar ca program politic, ci ca misiune civilizațională. Ruhollah Khomeini spune că Iranul trebuie „să exporte revoluția în lume” și că va „confrunta lumea cu ideologia sa”. Nu este doar salvarea unei țări, ci ofensiva unui adevăr superior.
Călin Georgescu afirmă că România trebuie să fie „un exemplu de rezistență împotriva globalismului” și poate deveni un model de renaștere spirituală. Din nou, nu este doar patriotism, ci o vocație aproape mesianică.
Canale alternative de mobilizare
Și canalele de difuzare seamănă mai mult decât pare la prima vedere. Ruhollah Khomeini a ocolit presa oficială prin casete audio și rețele de moschei, transformând medii alternative în instrumente de mobilizare revoluționară. Călin Georgescu a ocolit televiziunile și presa tradițională prin video online și platforme sociale.
Tehnologia diferă, dar mecanismul este același: comunicare directă cu „poporul”, în afara sistemului.
În concluzie, discursurile au o structură retorică similară – anti-occidentală, anti-elitistă, identitară și mobilizatoare –, bazată pe narativul „Occidentul decadent vs. națiunea pură/tradițională”. Khomeini a folosit islamul ca armă ideologică împotriva „occidentalizării” Șahului. Georgescu folosește ortodoxismul național împotriva „globalismului” UE/NATO.
