Un deținut care a părăsit fără permisiune punctul de lucru de la o biserică din Iași a fost găsit rapid de autorități, după o mobilizare amplă a forțelor de ordine. Incidentul a avut loc dimineața, când reprezentanții Penitenciarului Iași au sesizat poliția că o persoană privată de libertate, aflată la muncă în exterior, la Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril”, a plecat într-o direcție necunoscută. Imediat, au fost declanșate căutări, iar la scurt timp, un polițist de penitenciar aflat în timpul liber a observat bărbatul în zona gării Nicolina.
Adina Ioana Ciobanu, Purt. de cuv. IPJ Iași
La scurt timp, polițiștii cu sprijinul structurilor specializate în astfel de situații au desfășurat activități de căutare și depistare a persoanei evadate, context în care un polițist de penitenciar, aflat în timpul liber, a depistat persoana în gara Nicolina, din județul Iași, ulterior primind sprijin de la polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, în vederea imobilizării persoanei. Bărbatul a fost încarcercat în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.




















































