Pe moșia Bârnonova domnește Nea Bălan Mișu, primar și mangafaua satului, cu buzunar mai larg ca horinca de la Crăciun! La dânsul în birou, hârtiile se-nvârtesc ca la hora mare, iar banii publici zburdă de colo-colo fără frâne și fără semnături, ca niște iezi nărăvași. Piatra pentru drumuri se cântărește cu ochiul, utilajele se repară pe cheltuiala comunei, iar pomana de Crăciun se dă la clientelă șâ la famelie pe ochi frumoși, fără socoteală.
Combustibilul? În rezervorul domniei sale, că altfel nu merge mașina de mangafală! Sute de mii de lei se duc la Asociația Comunelor fără hârtie, fără contract, fără nimic – de parcă Moș Crăciun ar fi tras în concediu la premărie, iar cadourile le scoate dintr-un sac gol de tot.
Și iar, și iar, revine Nea Mișu, stimabile, cu năzbâtii, un moftangiu de mamă-mamă!, ce n-are frică de lege: dă, ia, semnează și uită, lăsând săracii să se minuneze. În contrast, nevestă-sa, o doamnă cu capul pe umeri, ține casa și socotelile curate, cu hârtii și ordine, privind la momîrtăneala lui ca la un circ, cu ochii mari cât ceapa.
Așa se fac drumurile, așa se repară utilajele și așa se duc banii la plimbare, sub zâmbetul sinistru al premarelui-grof, care și-a transformat hulubăria într-un „hotel all-inclusive pentru buzunarele lui”, în timp ce nevastă-sa strânge hârtiile adevărate, cu răbdare de sfântă și mintea limpede ca paharul de rachiu.
