O licitație de aproape 4 milioane de euro pentru hrana copiilor internați la Spitalul „Sf. Maria” din Iași ridică suspiciuni grave de trucare. Documentația pare construită pentru un singur ofertant, în contextul în care aceeași firmă domină de ani buni contractele de catering din spitalele ieșene, în ciuda neregulilor constatate oficial. Criterii restrictive, legături de culise și o dependență perpetuată de servicii externalizate conturează un mecanism prin care banii publici sunt direcționați predictibil, iar competiția devine formală. În timp ce autoritățile invocă legalitatea procedurilor, realitatea din teren indică un sistem închis, în care interesele de grup prevalează în fața nevoilor pacienților.Condiția restrictiva din caietul de sarcini care favorizează firma soților Coman, Euromedical Provider se refera la obligativitatea experienței serviciului de catering cu spitalele,în loc să primeze calitatea mâncarii sau a utijelor alimentare ce deservesc producerea ei, pentru ca pacienții spitalelor să nu mai proimească borhotul familei Coman.
O nouă licitație măsluită, la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași! Cu girul ordonatorului de credite al unității medicale, Consiliul Județean Iași, prin președintele acesteia, multiplul campion al dosarelor penale, Costel Alexe, conducerea obedient[ a spitalului a pregătit un caiet de sarcini ce va sta la baza unei noi licitații trucate pentru livrarea de hrană, sub orice normă sanitar-veterinară. Contractul cadru prevede furizarea de servicii de catering pentru pacienți, aparținători și medici de gardă, ar urma să să curgă pe o perioadă de 2 ani, iar valoarea estimată pentru acest monopol pe borhot este de…20.348.944 lei, echivalentul a 4 milioane de euro.
La Iași, mâncarea pentru copiii internați nu se gătește în bucătării sterile, ci în laboratoare de influență. Acolo unde caietele de sarcini nu descriu nevoi reale, ci trasee prestabilite ale banilor. Iar pacienții devin pretext. Un nou contract de aproximativ 4 milioane de euro pentru hrana de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” este pe cale să fie atribuit. Pe hârtie arată ca o procedură competitivă. În realitate, însă, este o nouă o licitație desenată cu rigla pentru un singur jucător.
Caietul de sarcini, filtrul perfect o nouă batjocorire a copiilor bolnavi
Documentația care va sta la baza acestei atribuiri cu dedicație impune criterii care, luate separat, par rezonabile. Împreună, însă, funcționează ca un filtru industrial – ofertantul trebuie să facă dovada faptului că a prestat în ultimii 3 ani servicii similar decatering pentru spitale, contracte similare cu spitalele de cel puțin 1,6 milioane lei, infrastructură deja existentă în Iași, personal calificat, cu vechime de 5 ani și spații conforme HACCP și standarde ISO.
Nu sunt cerințe imposibile. Sunt, însă, calibrate fin pentru o firmă care deja livrează. O firmă care bifează tot – pentru că exact ea a fost construită în jurul acestor cerințe, respeciv Euromedical Provider, firmă controlată de soții Ioana și Iulian Coman, doi indivizi mufați la banul public, prin interpuși politici și administrativi cu care se află în relații de cumătrie.
Monopolul „borhotului”
De câțiva ani, firma acestor doi combinatori furnizează mâncare nesănătoasă pentru o mare parte din sistemul de sănătate ieșean, cum ar fi Spitalul de Copii, Spitalul Parhon și IRO. Contractele curg, concurența lipsește, iar serviciile rămân în familie.
Firma soților Coman, care domină acest segment, a câștigat anterior contracte similare, uneori ca unic ofertant. În paralel, entități conectate la același nucleu de interese au pus mâna și pe alte servicii din spitale – curățenie, logistică, livrări.
Schema e simplă – se externalizează servicii esențiale, se construiesc criterii restrictive, se validează „experiența anterioară” și se perpetuează același câștigător. Un ecosistem închis, finanțat din bani publici, în care comisioanele curg în mai multe buzunare cu garanția altor milioane de euro care țin această fabrică de borhot pe piață, fără nicio sancțiune sau mustrare de conștiință.
Spații „conforme” și realitatea din teren
Pe hârtie, firma pentru care se pregătește această mârșăvie trebuie să dețină spații moderne, igienizate, conforme standardelor europene. În realitate, controalele oficiale spun altceva.
Un proces-verbal de inspecție sanitar-veterinară consemnează depozitare necorespunzătoare a alimentelor, pavimente murdare și deteriorate, ambalaje ținute pe holuri, lipsa testelor de sanitație pentru ambalaje și zone imposibil de igienizat. Toate în zona de prelucrare a hranei pe care Euromedical Provider o livrează în spitalele ieșene. Cu toate acestea, activitatea continuă. Contractele curg și banii ajung…unde trebuie
Legăturile care nu apar în SICAP
În spatele firmei pentru care s-a măsluit caietul de sarcini al licitației se conturează, de ani buni, o rețea de relații personale formate din rude, fini, cumetri și interpuși.
Structuri de acționariat mutate strategic, firme transferate pe numele unor apropiați, conexiuni politice evidente. În unele cazuri, beneficiarii reali nu mai apar în acte, dar influența rămâne intactă. Aceleași nume gravitează în jurul mai multor contracte publice. Aceleași cercuri decid cine livrează, cine câștigă și cine pierde.
Externalizare fără sfârșit
Motivul oficial invocat de cel de-al 4-lea manager uns la spitalul din Tătărași în decurs de câteva luni, pentru noua licitație, este aceea că bucătăria spitalului nu este încă funcțională. Lucrări în curs, investiții în derulare, lipsă de personal. Această justificare se repetă de ani de zile.
Între timp, contractele temporare devin permanente, dependența de furnizori crește și costurile explodează. Externalizarea cu dedicație a acestor servicii nu mai este o soluție provizorie, ci modelul unei rețele de sifonare a banului public.
Banii publici, fără concurență
În toamna trecută, șapte copii au murit în secția ATI a acestui spital imbibat de corupție, în urma unor infecții nosocomiale. Au urmat schimbări de management, declarații publice și promisiuni de reformă. Nu au urmat, însă, schimbări de furnizori, audituri reale sau restructurarea contractelor. Lanțul economic din jurul spitalului a rămas neatins.
Contractul actual pregătit pentru firma Euromedical Provider prevede peste 20 de milioane de lei pentru doi ani. Un „acord-cadru” flexibil, care permite ajustarea cantităților și, implicit, a sumelor. În practică, asta înseamnă predictibilitate pentru furnizor, opacitate pentru public și control minim asupra calității. Când există un singur ofertant „eligibil”, competiția devine formală.
O astfel de licitație de formă, care favorizează firme căpușă pecum cea a soților Coman ilustrează perfect un mecanism pus la punct de penalii din administrația ieșeană, în care politicul setează regulile, firmele conectate le îndeplinesc, instituțiile publice validează furtul cu acte, controlul e superficial și ciclul se repetă fără ca nimeni să fie sancționat sau această bufonerie instituțională să fie reglată. În acest sistem, copiii internați sunt ultimii din lanțul de priorități, iar meniul lor zilnic nu este rezultatul unei politici de sănătate, ci produsul unui aranjament între clică de privilegiați pe care, din câte se pare, nimeni nu-Ii poate opri să mai sifoneze 4 milioane de euro din banii publici. Această licitație este fotografia fidelă a unei administrații în care influența bate competența, relațiile bat legea, iar interesul public este ultimul criteriu luat în calcul. În orice societate funcțională, un astfel de caz ar declanșa anchete, demiteri și dosare penale. La Iași, în schimb, produce doar continuitate.


























































