O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Iași, aflată în misiune în satul Stânca, comuna Victoria, pentru preluarea unei paciente – femeie, 34 de ani, lehuză, care tocmai a născut – a derapat la ieșirea din satul Victoria spre satul Stânca, din cauza condițiilor de iarnă, nemaiputând continua deplasarea.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit forțele voluntare din cadrul primăriei, care au asigurat sprijinul necesar în teren. Totodată, la locul evenimentului a fost direcționată o altă ambulanță, care a preluat pacienta și nou-născuta. Ambele au fost transportate la spital, în afara oricărui pericol.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, cu prioritate pentru protejarea vieții și sănătății mamei și copilului, în cooperare cu structurile locale de sprijin.
Comunicarea este realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași.






















































