Era o dimineață cu soare înșelător peste comuna Rediu, iar Jupân Condrea, priemarele locului, bibici preacinstiți, stătea la fereastra premăriei contemplând cu un ochi bugetul și cu altul zările.
— Mai pune, băiete, un șaptezeci și ceva la sută acolo la cheltuieli! strigă el către un funcționar invizibil, căci din 44 de posturi, restul erau doar năluci prin statele de plată. Să se vadă că primăria duduie, că suntem flexibili, că dăm cu banul în orb, ca boierii!
Deodată, în prag răsări un cetățean cu o jalbă în mână, mai mult o rugăminte umilă din partea școlii. Se zicea pe la colțuri că pruncii n-au cu ce se șterge, că la stabilimentul de învățătură igiena e o amintire și hârtia igienică a devenit un obiect de lux, păzit mai ceva ca tezaurul de la Moscova. Jupânul se întoarse cu o figură de dascăl sever, de o rigoare ce l-ar fi făcut și pe cel mai aprig revizor școlar să pălească.
— Hârtie? Ai zis hârtie, onorabile? se răsti el, bătând cu palma în auditul Camerei de Conturi. Păi ce, suntem aici la bal mascat? Să facă performanță, nene! Să-i văd pe elevi cu coroniță, cu medalia de gât, cu integralele în buzunar! Condiționez, domnule! La mine în comună, progresul se simte la mână: ai zece pe linie, capeți un rulou; ai cinci, mai aștepți până se usucă cerneala pe carnet!
Cetățeanul încerca să-i spună că auditul arată un haos, că se cheltuie fără plan, că arhiva e o grămadă de maculatură fără noimă. Dar Jupânul nu-l auzea. El era ocupat să introducă austeritatea exact acolo unde „impactul social e sensibil”.
— Asta e viziunea mea pedagogică! încheie Jupânul, mângâind un dosar fără nicio parafă. Rigoare cruntă pentru ăia mici și flexibilitate totală pentru noi, ăștia mari. Dacă elevul n-are rezultate, să strângă din dinți. Noi, la primărie, n-avem proceduri, n-avem oameni, n-avem semnături, dar avem, slavă Domnului, un buget care explodează de sănătate!
Și uite așa, la Rediu, bibicilor, sub oblăduirea lui Condrea, ștersul absolut normal la dos începu să depindă de media generală, în timp ce auditul stătea mut, ca o dovadă că în administrație, ca și în viață, bucile subțiri cu cheltuială mare se ține… chiar dacă la școală n-ai nici măcar o batistă.
