Clubul CSM Iași 2020 din subordinea Primariei Iasi a suferit o serie de înfrângeri importante în fața Comisiei de Apel, în urma soluționării definitive a mai multor dosare care au vizat litigii cu sportive și antrenori. Deciziile confirmă în mare parte încetarea fără justă cauză a contractelor de activitate sportivă și obligă clubul la plata unor sume semnificative cu titlu de compensații și indemnizații, precum și a cheltuielilor de judecată.
Milioane de lei din banii iesenilor aruncati pe apa sambetei din cauza unor incompetenti. CSM Iași 2020, obligat la plăți uriase de Federatia Romana de Handbal
Într-un dosar, Comisia de Apel a Federatiei Romane de Handbal a respins apelul formulat de CSM Iași 2020 și a admis parțial apelul sportivei Kovarova Sara, obligând clubul la plata sumei de 365.779 lei net, în termen de 15 zile de la comunicare. De asemenea, clubul trebuie să achite 3.500 lei cheltuieli de judecată în apel, pe lângă cele stabilite în fond. A fost menținută constatarea încetării fără justă cauză a contractului începând cu 16 iunie 2025.
O decizie similară a fost pronunțată în dosarul sportivei Gomes Barbosa Elaine. Deși apelul acesteia a fost respins, apelul clubului a fost admis parțial, iar CSM Iași 2020 a fost obligat la plata sumei de 359.028,80 lei net, reprezentând compensația până la data de 30 iunie 2027. Și în acest caz, încetarea fără justă cauză a contractului a fost confirmată.
Într-un alt dosar, referitor la sportiva Bardac Maria-Valentina, Comisia de Apel a decis obligarea clubului la plata sumei de 534.000 lei net, cu titlu de compensație până la 30 iunie 2027, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În cazul Coman Amalia-Mihaela apelul sportivei a fost respins, iar apelul clubului a fost admis, Comisia de Apel respingând cererea privind plata restanțelor contractuale în valoare de 33.958 lei. Restul hotărârii a fost menținut.
O soluție similară a fost pronunțată în dosarul privind sportiva Lazăr Costela-Ștefania, unde Comisia a respins atât cererea de plată a restanțelor contractuale în valoare de 82.060,97 lei, cât și solicitarea privind cheltuielile de judecată.
Un caz aparte este cel al antrenorului Stamate Iulian. Deși Comisia a constatat încetarea fără justă cauză a contractului, a admis apelul clubului și a stabilit că CSM Iași 2020 este obligat să respecte clauzele contractuale până la expirarea acestuia sau până la semnarea unui nou contract de către antrenor. Astfel, clubul trebuie să plătească o indemnizație lunară de 36.250 lei net pentru perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2026 și 41.250 lei net pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027, dacă nu intervine o nouă angajare a antrenorului.
Deciziile sunt definitive și creează un impact financiar major asupra clubului CSM Iași 2020, care este obligat să achite compensații ce depășesc un milion de lei, la care se adaugă cheltuieli de judecată și indemnizații lunare pe termen lung. Hotărârile Comisiei de Apel confirmă, în majoritatea cazurilor, încetarea fără justă cauză a contractelor, subliniind riscurile juridice și financiare generate de gestionarea defectuoasă a relațiilor contractuale în sportul profesionist.
Regulamentele Federației Române de Handbal precizează faptul că un contract cu un sportiv poate fi încetat unilateral, din voința uneia dintre părți, dacă este prezentat un motiv clar și este notificată FRH.
„Noi am avut prins în contract că valabilitatea e circumscrisă bugetului. Dacă rămânem fără buget, automat se încheie și contractul. În Regulamentul pentru statutul jucătorului de handbal de la Federația Română de Handbal, e menționat faptul că încetarea trebuie justificată și notificată. În caz contrar, contractul rămâne valabil și trebuie plătit. Dumitru Tomorug, care a preluat contractul de director de la începutul lunii iunie 2025, nu a trimis aceste notificări de încetare. Dacă nu înregistrezi încheirea contractului la Federație în 30 de zile, sportivul poate să ceară la comisie banii până la final de contract fără să presteze nimic. Pe 20 mai 2025, am transmis toate contractele scanate la FRH. Din grabă, nu a fost trecută data pe contracte, iar Federația a trimis ulterior la Primărie că nu poate înregistra încetarea contractelor. Mai departe era treaba noului director să se ocupe de înregistrări și notificări”, a explicat pentru Reporter de Iasi, Iustin Jalaboi, fost director al CSM Iași 2020.
Directorul CSM Iași 2020, Dumitru Tomorug, spune că vina aparține de fapt fostului director Japaboi, pentru că acesta a încheiat acte adiționale despre care ceilalți de la club nu aveau cunoștință.
„S-au încheiat acte adiționale ilegale, care nu au fost înregistrate la FRH sau la club. Sunt sume trecute în acte adiționale, de către Iustin Jalaboi, fără informarea conducerii clubului. Jalaboi a încheiat contracte, deși știa că echipa nu mai primește bani și va fi retrogradată. Nu se mai putea face nimic atunci când a mărit el salariile jucătoarelor și antrenorului. Era clar că nu se mai poate face nimic. Cei de la FRH au invocat faptul că nu eram la conducerea clubului pe 16 iunie, când am trimis notificări de încetare. Asta au motivat. Dar le-am trimis documente că am fost numit la club începând cu 3 iunie. Am solicitat și o audiere de martori, am fost ignorat. În mod cert ne adresăm instanțelor civile. Nu înțeleg de ce Ministerul Justiției din România acceptă o justiție paralelă, la care unii judecători sunt medici veterinari, de exemplu”, a precizat Dumitru Tomorug.





















































