La doar două zile după ce s-a înscris în cursa pentru conducerea DIICOT, procuroarea Antonia „Pink” Diaconu a încasat achitare definitivă într-unul dintre cele două dosare fabricate împotriva aceluiași inculpat

0
8

La numai două zile după ce procuroarea Antonia Diaconu (foto 1) – autointitulată „Antonia Pink” – și-a anunțat înscrierea în competiția pentru conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, șefa DIICOT Pitești – cofondatoare a ONG-ului #rezist Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) – a încasat o răsunătoare achitare definitivă. 

Judecătoarele Ioana-Mihaela Neacșa și Patricia-Lorela Soare de la Curtea de Apel Pitești l-au achitat miercuri, 11 februarie 2026, pe incupatul Alexandru Mihăilescu – acuzat de trafic de droguri de mare risc – în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c CPP: „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”. Inițial, în 11 februarie 2025, magistrata Livia-Maria Bunu de la Tribunalul Argeș îl condamnase pe Mihăilescu la 7 ani și 6 luni de închisoare.

Vorbim despre unul dintre cele două dosare care i-au adus Antoniei Diaconu plângere disciplinară în legătură cu felul în care le-a instrumentat. Șefa DIICOT Pitești a fost recuzată din cealaltă speță, ajunsă între timp în instanță, în faza de cameră preliminară. Lumea Justiţiei a prezentat în detaliu atât sesizarea la Inspecţia Judiciară (click aici pentru a citi), cât şi ordonanța de recuzare a „Antoniei Pink” (click aici pentru a citi). În ambele cauze, Mihăilescu este apărat de către avocatul Nelu Tașcă n Baroul București.

Menționăm că rechizitoriul nr. 63/24/P/2024 din 29 aprilie 2024 – semnat de Antonia Diaconu – a fost confirmat de către procuroarea Adriana Sache, șefa Secției de combatere a traficului de droguri din Structura Centrala a DIICOT (vezi facsimil).

Iată minuta deciziei CA Pitești nr. 164/2026 din dosarul nr. 2988/109/2024:

„În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Mihăilescu Alexandru, în prezenta cauză aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar şi în stare de arest preventiv în altă cauză la Penitenciarul Mioveni, împotriva sentinţei penale nr. 62 din 11 februarie 2025, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 2988/109/2024.

Desfiinţează în parte sentinţa penală şi, rejudecând, înlătură soluţia de condamnare a inculpatului Mihăilescu Alexandru la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art.43 alin.5 C.pen., cu toate consecinţele.

În temeiul disp. art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Mihăilescu Alexandru pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

În temeiul disp. art.241 alin.1 lit.b Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul Mihăilescu Alexandru a sumei de 2.500 de lei, precum şi pe cea privind obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 7.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 5.720 de lei în faza de urmărire penală. În temeiul disp. art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală şi judecata în faţa primei instanţe, în cuantum de 7500 lei, rămân în sarcina statului. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 62 din 11 februarie 2025, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 2988/109/2024. Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Andra Dorojan, în sumă de 332 lei (totalul fiind 998 lei), conform împuternicirii avocaţiale nr.1805/20.03.2025 (f.25 dosar), emise de Baroul Argeş, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.

Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 februarie 2026, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală”.

 

Redăm minuta sentinței nr. 62/2025 de la Tribunalul Argeș:

 

„În temeiul art. 2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art.43 alin.5 C.pen., condamnă pe inculpatul MIHĂILESCU ALEXANDRU la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (fapta din data de 07.03.2024).

În temeiul art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a) și b) C.pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a) și b) C.pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 60 C.pen., pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (şase) luni închisoare se va executa în regim de detenţie.

În temeiul art.404 alin.4 lit.a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, de la data de 08.03.2024 la zi.

În temeiul art.404 alin.4 lit.b) C.proc.pen. rap. la art. 399 alin.1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive dispuse față de inculpat prin Încheierea nr. 42/09 Martie 2024 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeş în dosarul nr. 1963/109/2024. În temeiul art.404 alin.4 lit.d) C.proc.pen. rap. la disp. art. 112 lit. f) C.pen. și cu referire la art. 16 alin.1 și 17 din Legea nr. 143/2000, ia măsura de siguranță a confiscării speciale în vederea distrugerii potrivit art. 574 lit. d) C.proc.pen., cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor substanțe, rămase în urma analizelor chimice de laborator: – cantitatea de 2,21 grame masă brută / 1,44 grame masă netă pulbere care conține MDMA, ambalată într-o punguță din material plastic transparent; – 10 comprimate care conţin MDMA ambalate într-o punguță din material plastic transparent (contraproba); – 31 de comprimate care conţin MDMA ambalate într-o punguță din material plastic transparent; – 10 comprimate care conţin MDMA ambalate într-o punguță din material plastic transparent (contraproba nr.2); – 35 de comprimate care conţin MDMA ambalate într-o punguță din material plastic transparent (proba nr.2); – cantitatea de 6,10 grame masă brută / 4,66 grame masă netă pulbere care conţine cocaină în amestec cu Levamisol, ambalată într-o punguță din material plastic transparent; – cantitatea de 2,18 grame masă brută / 1,47 grame masă netă pulbere care conţine MDMA, ambalată într-o punguță din material plastic transparent; toate ambalate și sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr.50111 şi depuse la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO, conform dovezii seria/nr. DCJSEO – 4723191/05.04.2024. În temeiul art.404 alin.4 lit.d) C.proc.pen. rap. la disp. art.112 lit. e) C.pen. cu referire la art.16 alin.2 din Legea nr.143/2000, ia măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul Mihăilescu Alexandru a sumei de 2.500 de lei plătite acestuia, în schimbul drogurilor, din fondurile speciale ale DIICOT. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul Mihăilescu Alexandru la plata către stat a sumei de 7.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 5.720 de lei în faza de urmărire penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. Pronunţată la data de 11.02.2025 la Tribunalul Argeş – Secţia penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments