Guvernul înăsprește sancțiunile pentru șoferi: O zi fără permis la fiecare 50 de lei datorați

0
17

Ministrul Dezvoltării spune că dreptul de a conduce se suspendă la 105 zile de la emiterea procesului-verbal de contravenție. Șoferul nu trebuie să predea permisul, deoarece în evidențele poliției va apărea automat suspendarea dreptului de a conduce.„În ceea ce priveşte suspendarea permiselor, informaţia de ieri a fost puţin eronată, nu s-a discutat niciun moment despre renunţarea la măsura posibilităţii suspendării permiselor pentru neplata amenzilor de circulaţie. Este un mecanism foarte clar stabilit, împreună cu colegii de la Ministerul Afacerilor Interne şi cu cei de la Justiţie, astfel încât după trecerea unor perioade de timp care sunt foarte bine delimitate prin ordonanţă, dacă nu se plăteşte amenda de circulaţie, se comunică către autoritatea locală, care emite somaţie de plată prin care avertizează posesorul de permis de conducere că există posibilitatea suspendării în cazul în care nu plăteşte amenda”, a explicat Cseke Attila.

Acesta a spus că, dacă la finalizarea acestei ultime perioade nu se întâmplă, atunci sistemul intră în vigoare pe platformă digitală interconectată între autorităţile locale şi Ministerul de Interne.

„Cetăţeanul despre al cărui permis vorbim nu va trebui să vină la Poliţia Rutieră, nu trebuie să preda permisul, ci pur şi simplu, după trecerea celor 90 de zile ulterioare celor 15 zile iniţiale de plată se va suspenda dreptul de a conduce”, a subliniat Cseke.

Ministrul Dezvoltării a spus că propunerea celor de la MAI, cu care a fost de acord, este ca pentru fiecare 50 de lei amendă să se aplice o zi de suspendare, mecanism propus să intre în vigoare peste şase luni până în momentul în care se vor pregăti platformele digitale care vor fi interconectate. De asemenea, potrivit ministrului, normele de aplicare vor fi propuse de către Ministerul de Interne cu Ministerul Dezvoltării, prin Hotărâre de Guvern.

Cseke a claridicat că obligaţia de plată există pentru amenzile de circulaţie pe care le-a primit cetăţeanul şi nu se face o condiţionare legată de toate debitele la bugetul local.

„Sunt două speţe legate de permis. O speţă în care cel care doreşte reducerea perioadei de suspendare va trebui să facă dovada plăţilor amenzilor de circulaţie pe care le-a primit. Nu numai amenda care rezultă din acea suspendare a cărei reducere doreşte, ci a tuturor amenzilor, dar nu a tuturor debitelor la bugetul local. Şi a doua procedură se referă la faptul că la expirarea celor 105 zile de la constatarea contravenţiei, prin proces-verbal, va interveni suspendarea permisului, care se va face printr-o interconectare digitală între autorităţii locale şi Ministerul Afacelor Interne. În această perioadă cetăţeanul va fi atenţionat printr-o somaţie de plată de către autorităţile locale că, după o anumită perioadă, conform legii, se ajunge la suspendarea permisului”, a explicat Cseke Attila.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments