În timp ce spitalele din Iași se luptă cu lipsa de fonduri, presiunea uriașă a pacienților și nevoia permanentă de transparență în gestionarea banilor publici, unul dintre oamenii care au administrat bugete de zeci și sute de milioane de lei ajunge în fața instanței penale. Nu pentru o decizie financiară controversată, ci pentru un episod care ridică serioase semne de întrebare asupra responsabilității personale: refuzul testării alcoolscopice după un incident rutier. Ursanu Ionuț Cătălin, un nume cunoscut în vârful administrației sanitare ieșene, fost director financiar-contabil în unele dintre cele mai importante spitale din Moldova, este acuzat că ar fi condus un autoturism, ar fi provocat un accident și ar fi refuzat ulterior atât testarea cu etilotestul, cât și prelevarea de probe biologice. Un administrator al banului public din sistemul medical — domeniu în care rigoarea, responsabilitatea și respectarea strictă a regulilor sunt esențiale, este acuzat că ar fi sfidat tocmai mecanismele legale menite să protejeze siguranța publică. Refuzul de a te supune testării nu este un simplu gest de orgoliu, ci o sfidare directă a autorității legii.
Un nume cunoscut în administrația sanitară ieșeană, cu funcții de conducere în cele mai importante spitale din oraș, a fost trimis în judecată după ce ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice în urma unui incident rutier. Este vorba despre Ursanu Ionuț Cătălin, fost director financiar-contabil la mai multe unități medicale de rang înalt din Iași.
Judecătoria Iași – Secția Penală a dispus începerea judecății în dosarul în care acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din Codul penal.
Incidentul din august 2024
Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, faptele ar fi avut loc în după-amiaza zilei de 12 august 2024, în jurul orei 16:00.
Conform actelor din dosar, Ursanu ar fi condus un autoturism marca KIA pe strada din zona Tiki Village, unde ar fi avariat doi piloni stradali. După impact, acesta ar fi părăsit locul incidentului.
Ulterior, polițiștii l-au identificat la domiciliul său din municipiul Iași. Anchetatorii susțin că bărbatul emana halenă alcoolică și că a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest (Drager), cât și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive.
Refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice constituie infracțiune distinctă, pedepsită de legea penală cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Probele strânse de anchetatori
În dosarul penal au fost administrate mai multe mijloace de probă, printre care proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fișa de intervenție la eveniment, înregistrări video surprinse de camerele de supraveghere din zonă, imagini de pe body-cam-ul unui polițist, declarații ale martorilor, proces-verbal de recunoaștere după fotografie și declarațiile suspectului și ale inculpatului.
În procedura de cameră preliminară, judecătorul a verificat legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală. Conform încheierii finale nr. 119 A1/2026, instanța a constatat că rechizitoriul este legal întocmit, că probele au fost administrate cu respectarea Codului de procedură penală și că Judecătoria Iași este competentă să judece cauza.
Nicio cerere sau excepție privind legalitatea urmăririi penale nu a fost formulată de părți în termenul legal.
Carieră în vârful administrației sanitare
Cazul capătă o dimensiune publică importantă prin prisma funcțiilor ocupate de inculpat în sistemul medical ieșean.
Începând cu anul 2017, după ce a părăsit mediul privat, Ursanu Ionuț Cătălin a ocupat succesiv funcții de conducere în spitale publice de referință:
*2017–2019 – director financiar-contabil la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași;
*2019 – declarat admis la concursul pentru funcția de director financiar la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași;
*2021–2022 – director financiar-contabil la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași.
Funcțiile ocupate presupun gestionarea unor bugete de zeci sau chiar sute de milioane de lei anual, în instituții medicale esențiale pentru regiunea Moldovei.
Imagine publică și iresponsabilitate
Deși dosarul vizează o faptă din sfera vieții private, statutul de fost director financiar în spitale publice ridică semne de întrebare legate de conduita persoanelor aflate în poziții-cheie în sistemul sanitar.
În acest moment, Ursanu beneficiază de prezumția de nevinovăție. Instanța urmează să analizeze fondul cauzei, iar o eventuală condamnare sau achitare va fi decisă după administrarea probelor în faza de judecată.
Rămâne de văzut dacă instituțiile în care a activat vor avea o poziție publică față de situația juridică a fostului director financiar și dacă acest dosar va avea consecințe asupra carierei sale în administrația publică.
Procesul va continua la Judecătoria Iași, cu posibilitatea formulării de contestații în termenul prevăzut de lege.



























































