Bibicilor, iaca fuse mare târg mare de turizm la Bucale, la Capitel, cu farfurizi tremurânzi și brânzovești care își făceau de cap printre moftangii și mangafale. Și ce credeți că apare acolo? Don Costelo, mareșalul selfie-urilor, Nae Cațavencu al Iașului! Zâmbește el, flutură pâinea pe platou ca pe niște promisiuni electorale și ridică vinul ca pe sceptrul puterii, iar în mintea lui parcă se oglindea Răcnetul Bahluiului, gândind de departe: „Iaca, așa ne facem faima prin București!”
„Istorie vie! Artă! Tradiții!” țipa moftangiul, dar standul arăta mai mult ca o paradă de partid cu poze, decât ca o expoziție de turism. Ansamblul artistic dansa cumințel, meșteșugarii stăteau ca niște bibici cuminți iar vizitatorii curiosi se uitau la farfurizi și găseau doar Don Costelo în ipostaze strategice, zâmbind fals, ca politkienii hârșiți.
Fiecare click de cameră era mai important decât o cratiță de sarmale, fiecare zâmbet de director – mai strategic decât orice plan turistic. Turistul se uita la bibici, specialistul la farfurizi, iar Don Costelo se înălța triumfător: mareșal al selfie-urilor, dirijor al aplauzelor de carton, conducător al pâinii și vinului.
Morala, bibicilor? Când standul de turism se transformă într-un spectacol de mangafale și moftangii, rămâne doar amintirea: pâine, vin, farfurizi și Don Costelo – Nae Cațavencu al Iașului, cu Râul Bahlui privind de departe și oftând ironic 😏.
