Sub conducerea lui Romeo Vatră, Aeroportul Internațional Iași pare să fi capitulat în fața unei rețele de transportatori dubioși veniți din Republica Moldova, transformând o problemă de ordine publică într-o investiție pe bani publici. În loc să apere legea și interesul contribuabililor ieșeni, conducerea aerogării pare hotărâtă să oficializeze haosul: transportatorii ilegali din Republica Moldova, acuzați că racolează agresiv pasageri, provoacă scandaluri și sfidează regulile ar urma să primească parcare dedicată, peroane și dispecerat, ca și cum indisciplina ar merita recompensă, nu sancțiune. Într-un aeroport care aspiră la standarde europene, dar tolerează îmbrânceli și injurii în terminal, decizia miroase a complicitate administrativă și a dublu standard strigător la cer. În timp ce operatorii locali plătesc taxe și respectă contracte stricte, “pirații” rutieri din Moldova sunt pe cale să fie integrați în infrastructură cu binecuvântare oficială. Nu este organizare, este legitimarea dezordinii, iar nota de plată vine, desigur, tot la ieșeni.
Pirații rutieri din Repubica Moldova acuzați că racolează pasageri și provoacă scandaluri în terminalurile Aeroportului Internațional Iași primesc, paradoxal, o infrastructură dedicată la aerogara ieșeană. Investiția, asumată de directorul Romeo Vatră, ridică semne de întrebare privind folosirea fondurilor publice pentru niște infractori de peste Prut și tratamentul discriminatoriu față de transportatorii locali.
Aeroportul, teren de vânătoare pentru transportatori neautorizați
De aproape un an, Aeroportul Internațional Iași a devenit principalul nod aerian pentru cetățenii din Republica Moldova care aleg să zboare din România. Cu peste 2,2 milioane de pasageri înregistrați anul trecut, aerogara ieșeană este astăzi al treilea cel mai tranzitat aeroport din țară.
O parte semnificativă dintre călători provin din Republica Moldova și au nevoie de conexiuni rutiere spre Chișinău sau Bălți. În acest context, zeci de microbuze și autocare staționează zilnic în zona aeroportului, operand în mod ilegal către destinații de peste Prut.
Potrivit angajaților aeroportului, numeroși șoferi pătrund în zona terminalului de sosiri, deși accesul le este interzis, și încearcă să racoleze pasageri direct din fluxul de călători. Martorii vorbesc despre insistențe agresive, îmbrânceli și conflicte repetate cu agenții de pază.
Cel mai recent episod tensionat a avut loc chiar în incinta terminalului. Un transportator din Republica Moldova, care ar fi trebuit să își aștepte clienții în parcare, a fost surprins racolând pasageri în interior. În momentul în care un agent de pază a intervenit pentru evacuarea acestuia, conflictul a degenerat. Au existat îmbrânceli și injurii, iar pentru a calma situația, agentul a fost nevoit să amenințe cu folosirea spray-ului lacrimogen.
Surse din interiorul aeroportului susțin că nu este un caz izolat. Astfel de altercații ar avea loc frecvent, uneori între șoferi care își dispută clienții, alteori între aceștia și personalul de securitate.
Soluția unui director de mucava- parcare dedicată din banii ieșenilor
În locul unor măsuri ferme de control și sancționare, conducerea aeroportului propune o investiție majoră, respectiv construirea unei parcări dedicate transportatorilor care efectuează curse ilegale spre Republica Moldova.
Directorul Romeo Vatră susține că proiectul are rolul de a organiza fluxurile de transport și de a preveni incidentele, pe care nu le-a putut gestiona ani de zile.
Noua parcare ar urma să includă 10 locuri pentru microbuze, 15 locuri pentru ride-sharing și taxi, 2 peroane pentru autocare și un dispecerat de tichetare. Ce se ferește să spună acest politruc este câți dintre transportatorii care activează în prezent au licențe valabile, dacă accesul în viitoarea parcare va fi condiționată de dovada operării legale, care este valoarea estimată a investiției și cum va fi recuperată?
Investiția ar urma să fie finalizată în 2027, iar costurile vor fi suportate integral din bugetul aeroportului, adică din contribuțiile publice și taxele generate de activitatea aerogării.
Dublu standard pentru transportatori
Decizia ridică semne de întrebare în rândul taximetriștilor ieșeni, care reclamă că plătesc taxe suplimentare pentru a opera în zona aeroportului și sunt supuși unor reguli stricte.
În timp ce transportatorii locali trebuie să respecte condiții contractuale și să achite tarife pentru acces, șoferii moldoveni acuzați că operează ilegal ar urma să beneficieze de o infrastructură special creată pentru ei.
Criticii măsurii spun că administrația aeroportului transmite un semnal periculos: în loc să elimine fenomenul transportului neautorizat, îl legitimează prin investiții publice.
Interes economic sau presiune politică?
Creșterea masivă a fluxului de pasageri din Republica Moldova a transformat aeroportul ieșean într-un hub regional. Tarifele mai accesibile și numărul mare de destinații disponibile atrag mii de cetățeni moldoveni lunar. În acest context, presiunea pentru organizarea transportului rutier este reală, dar nu se justifică deloc alocarea de fonduri publice pentru o parcare dedicată unor operatori acuzați în repetate rânduri că încalcă regulile.
Până la finalizarea proiectului, în 2027, microbuzele și autocarele vor continua să opereze în condițiile actuale, într-un aeroport deja suprasolicitat.
În lipsa unor clarificări transparente, proiectul riscă să fie perceput drept o concesie făcută sub presiune, pe banii ieșenilor. Iar până când lucrările vor începe efectiv, terminalul rămâne scena unor tensiuni recurente, într-o aerogară care aspiră la standarde europene, dar pare incapabilă să impună reguli clare în propria curte.



























































