La o zi după ce Curtea de Apel București a atras atenția asupra gravelor dezechilibre pe care le va provoca în activitatea puterii judecătorești decizia CCR prin care a fost declarată constituțională legea privind pensiile de serviciu ale magistraților (click aici pentru a citi), o nouă curte de apel ia atitudine pe aceeași temă, cerând normarea muncii judecătorilor.
CA Iași – prezidată de judecătoarea Anda Crișu-Ciocântă – a transmis joi, 19 februarie 2026, că singurele măsuri adecvate pentru un act de justiție calitativ sunt normarea muncii, regândirea regimului de interdicții și incompatibilități pentru judecători, precum și intervenția forurilor europene. Chiar dacă instanța nu precizează explicit, este vorba despre Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care ar trebui să clarifice dacă noua lege respectă sau nu standardele UE de independență pentru magistrați. Amintim că în același sens s-au exprimat Consiliul Superior al Magistraturii (click aici pentru a citi) și Înalta Curte de Casație și Justiție (click aici pentru a citi). De altfel, Curtea de Apel Iași precizează că se raliază punctelor de vedere ale CSM și ICCJ.
În același comunicat, instanța somează politicienii să nu mai dea vina pe magistrați pentru neîndeplinirea jaloanelor din PNRR.
Nu în ultimul rând, curtea insistă că adevăratele probleme ale sistemului judiciar sunt unele cronice, rămânând nerezolvate de ani întregi: posturi insuficiente, dar și neocupate, infrastructură precară, instabilitate legislativă etc.
Comunicatul Curții de Apel Iași:
„Curtea de Apel Iași constată că decizia CCR din 18.02.2026 reprezintă o cimentare a efortului consistent și susținut timp de câțiva ani de acuzare a sistemului judiciar pentru eșecurile exponenților celorlalte puteri ale statului.
Ca orice acuzat dintr-un sistem judiciar în care se clamează dreptul la apărare, chiar și numai la nivel de aparență, menționăm următoarele:
Neîndeplinirea jaloanelor europene nu a fost și nu este un fenomen la îndemâna puterii judecătorești, care însă a încercat, în limitele abilitărilor legale, să diminueze sau să atenueze impactul rateurilor celor care aveau puterea de a face ca lucrurile să funcționeze.
De pildă, ca notă generală, în cazurile în care CEDO a constatat de-a lungul timpului suferința legislativă internă în direcții care afectau drepturile individuale ale persoanelor, judecătorii naționali au dat prevalență normelor europene pentru a proteja cetățenii, printr-un efort de amploare al corelării și aplicării legii, nefiresc însă într-un stat de drept în care legiferarea este la îndemâna unei alte puteri constituționale.
În alte cazuri, instanțele au substituit lipsa de intervenție în fondul legislativ impusă de deciziile CCR, preluând astfel sarcinile care sunt atribuite prin Constituție legislativului.
Efectele prescripției răspunderii penale se produc în procedurile judiciare, nu ca decizie arbitrară a instanțelor, ci pentru că a existat o inactivitate a legislativului timp de câțiva ani, deși avertizarea expresă exista în deciziile instanței de contencios constituțional.
Exemplele de mai sus sunt dovezi ale eforturilor puterii judecătorești de a colabora în triunghiul constituțional pentru binele cetățenilor și al cetății.
Această muncă suplimentară se adaugă aspectelor cunoscute, dar ignorate sau bagatelizate, care sunt realități ale sistemului judiciar românesc de mai mulți ani:
-posturi alocate cu mult sub nivelul necesar;
-posturi ocupate în procent redus și inconsecvent ca proces de durată, cu efectul, pus în lumină în perioada recentă, al schimbării frecvente a compunerii completurilor de judecată;
-infrastructură inadecvată pentru obținerea celerității judecății (de ex. săli de ședință foarte puține în sediile instanțelor, utilizate de judecători printr-un mecanism tip puzzle);
-modificări legislative în cascadă și cu o frecvență ridicată, marcate de dese necorelări, cu afectarea directă a coerenței și constanței fată de cetățenii care așteaptă, firesc, previzibilitate și soluții unitare în spectrul judiciar, ultimul tărâm al apărării drepturilor lor.
Tot acest context greoi și epuizant a fost pus pe umerii judecătorilor o perioadă îndelungată, astfel încât, în prezent, este perceput ca o normalitate și un firesc care aduce acuzaţii pentru o vină care nu le aparține.
În acest cadru, judecătorii s-au aflat într-o situație similară cu cea a unui sportiv care, în lipsa condițiilor firești, asumă o perioadă de efort intens, finalizată cu o epuizare prematură, în opoziție cu situația unui alt competitor care beneficiază de cele necesare pentru o viață profesională lungă.
Prin echivalență, singurele măsuri adecvate pentru asigurarea unui act de justiție calitativ sunt cele ale ponderării volumului de activitate al judecătorilor, pentru care statul a pregătit un status profesional îndelungat, însă cu aceleași resurse umane și materiale, mult subdimensionate, alături de regândirea interdicţiilor şi incompatibilităţilor, precum şi solicitarea intervenţiei forurilor europene, care au competenţă în această direcţie.
Aceasta este singura soluție pentru ca judecătorii să poată face față cerințelor profesionale în expansiune și dinamice, cu modificări lunare şi chiar săptămânale, așa încât să livreze un rezultat satisfăcător pentru cetățeni.
Toate aceste precizări sunt în acord cu poziția exprimată constant de CSM și ÎCCJ pe această temă, instituții care sunt în vârful sistemului judiciar românesc și pe care le susținem în demersurile anunțate, demersuri care demonstrează coeziunea corpului judecătoresc în a găsi soluții pentru binele tuturor”.
