Curat căcăreazâ! Pesediștii giudețeni se țepuiesc pe un budău!

0
12
Curat Căcărează de partid! Doi tovarăși, un budău neterminat și instanța rătăcită între contencios și hazna!

Ascultă aci, onorabile, și te crucește de ce isprăvi mai fac stâlpii administrației noastre ieșene! Se făcea că la Cotnari, sub oblăduirea primarului Vasilică Crețu, s-a simțit o nevoie… europeană: un grup sanitar pentru școală, bibicule, că e rușine să mai stăm cu viitorul țării în fundul curții!

Și pe cine să cheme ediliul la așa lucrare de vază? Pe Georgicâ Tincu, coleg de carnet roșu și antreprenor cu clarviziune de la Bârnova. S-au bătut pe umăr, s-au semnat catastife de patru sute de mii de lei și s-au jurat pe onoarea partidului că fac palat de porțelan. Dar ce să vezi, mon cher? Trece sorocul, iar în loc de faianță sclipitoare, găsești doar o ruină melancolică și promisiuni deșarte. Banii s-au dus, apa nu curge, iar Jorjâcâ, consilier de vază, a lăsat șantierul de izbeliște, ocupat probabil cu alte geomanevre de milioane.

Acum, trădare, bibicule! Frații de cruce s-au luat la harță prin tribunale. Nea Crețu urlă că e jecmănit, Georgicâ zice că e artă neterminată, iar judecătorii se scarpină în cap mutând dosarul de la o secție la alta. În timpul ăsta, copiii de la Cotnari fac tot geografie în aer liber, fix cum nici pă vremea lui nenea Iancu nu făceau.

Curat murdar, stimabile! Să te cerți cu tovarășul de idei pe o gaură în pământ… asta înseamnă să fii cu adevărat om de stat (degeaba) în comunele frumosului muncipiu!

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments