Băsescu: ”PSD a aprobat toate măsurile coaliției și nu se poate delimita. Măsurile nu sunt ale lui Ilie Bolojan, măsurile sunt ale coaliţiei”

0
8

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că recesiunea tehnică înregistrată de România trebuie privită ca un semnal de alarmă pentru evitarea intrării într-o recesiune economică propriu-zisă, care ar avea efecte mult mai severe.

„Eu aş lua recesiunea tehnică ca fiind un semnal, un semnal prevestitor, un semnal de alarmă să nu intrăm în recesiune. (…) Intrarea în recesiune are consecinţe mult mai grave decât scăderea Produsului Intern Brut două trimestre la rând”, a afirmat Băsescu, vineri seară, la B1 TV.

El a explicat că o recesiune economică presupune, pe lângă scăderea PIB, creșterea șomajului, reducerea producției industriale și agricole și alte efecte negative asupra economiei.

PSD, responsabil pentru măsurile guvernamentale

Fostul șef al statului a subliniat că măsurile economice adoptate nu aparțin exclusiv premierului Ilie Bolojan, ci întregii coaliții de guvernare, inclusiv Partidului Social Democrat.

„Măsurile nu sunt ale lui Ilie Bolojan, măsurile sunt ale coaliţiei. Nimic nu a putut să facă Bolojan fără coaliţie şi toate măsurile pe care le-au luat au fost aprobate şi de PSD şi de PNL şi de USR şi de minorităţi şi de UDMR. Toţi le-au aprobat”, a declarat Băsescu.

El a criticat poziționarea social-democraților în raport cu măsurile nepopulare.

„Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul, iar acum, când se încearcă repararea dezastrului, tot ce este neconvenabil pentru populaţie ei vor să se derobeze, dar ei sunt acolo, cel mai mare partid, cu cea mai mare contribuţie. Au program de guvernare aprobat de Parlament. De ce nu au respectat programul de guvernare cu care a fost instalat acest Guvern?”, a adăugat fostul președinte.

Critici privind reducerea deficitului

Traian Băsescu a susținut că reducerea deficitului bugetar ar fi trebuit realizată în principal prin diminuarea cheltuielilor statului, inclusiv prin eliminarea unor sporuri, ajustarea unor pensii, comasarea agențiilor și reducerea numărului de funcții de conducere.

În opinia sa, actuala coaliție nu își asumă pe deplin măsurile necesare pentru redresarea economiei.

„Cred eu că actuala coaliţie nici tehnic şi nici politic nu îşi asumă ceea ce trebuie făcut pentru redresarea economiei româneşti, pentru că, pe fond, problema este să redresezi economia, reducând, în acelaşi timp, cheltuielile de funcţionare a statului”, a afirmat acesta.

Propunere de acord preventiv cu FMI

Fostul președinte a declarat că România ar trebui să solicite sprijinul Fondului Monetar Internațional, ca măsură preventivă.

„Eu acum aş chema Fondul Monetar Internaţional. (…) Nu face nimic Fondul decât îţi ordonează măsurile şi îţi spune care sunt cele mai bune măsuri ca să reduci deficitul şi, în acelaşi timp, să diminuezi dobânzile la împrumuturi”, a spus Băsescu.

El a argumentat că o astfel de intervenție ar putea asigura finanțare la costuri mai reduse și ar crește credibilitatea măsurilor economice, în condițiile în care România a plătit aproximativ 11 miliarde de euro dobânzi anul trecut, iar nivelul acestora ar putea ajunge la circa 20 de miliarde de euro în acest an.

„Aş chema Fondul ca măsură preventivă, din prudenţă, pentru o gestionare credibilă a măsurilor care urmează a fi luate”, a mai declarat fostul șef al statului.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments