O comisie din care fac parte reprezentanți ai serviciilor de informații din România va examina și aviza toate investițiile mai mari de 2 milioane de euro în domenii sensibile ale economiei, inclusiv ale cetățenilor UE, potrivit unui proiect de OUG.Schimbările de acționariat cu un investitor străin, inclusiv din Uniunea Europeană, care astfel dobândește active de orice natură în domenii sensibile, precum energie, transporturi, dar și bănci, mass-media, AI, industria farmaceutică, vor fi avizate de o comisie specială pentru investiții, conform unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern și analizate de Profit.
În prezent, există Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), înființată în 2022 și aflată în subordinea Guvernului. Noua comisie va viza schimbări de acționariat în mai multe domenii ca până acum, inclusiv cele care efectate de cetățeni UE, deci și români.
Comisia își va schimba numele în Comisia pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID), va fi condusă de șeful Cancelariei Prim-ministrului și va include și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care vor dezvolta o platformă online de avizare.
Până acum, din CEISD făceau parte reprezentanți ai Serviciului Român de Informații (SRI) și ai Serviciului de Informații Externe (SIE), alături de oficiali guvernamentali. Componența comisiei este secretă.Cea mai cunoscută acțiune a CEISD, respingerea preluării de Ungaria a E.ON România, din cauza relației dintre Orban și Putin
Proiectul de modificare a CEISD prevede că taxa de 10.000 de euro plătită până acum de companiile examinate va fi înjumătățită, dar indemnizațiile membrilor comisiei, criticate de premierul Ilie Bolojan, vor rămâne neschimbate.
Potrivit legii inițiale, erau supuse examinării și avizării CEISD investițiile străine directe care vizează securitatea energetică, a transporturilor, industrială, dar și domenii precum cel industrial, informatic, financiar sau de aprovizionare și nu numai. De asemenea, erau avizate investițiile străine directe a căror valoare depășea pragul de 2 milioane euro.
La sfârșitul anului 2024, Guvernul a stabilit că și investițiile efectuate de cetățeni români și de companii din România vor fi supuse examinării și avizării de securitate națională de către stat, prin CEISD.
Cea mai cunoscută măsură luată de CEISD a fost respingerea, anul trecut, a preluării E.ON România de către MVM, companie energetică de stat a Ungariei, legată direct de Rusia și interesele Kremlinului.
Ulterior, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), a respins definitiv tranzacția, respectând decizia CEISD.
Modificările care se vor aduse acum CEISD sunt importante, potrivit informațiilor prezentate în proiectul de OUG.
Astfel, pe lângă domeniile strategice consacrate, care țin în mod evident de securitatea națională, precum cel energetic, de pildă, comisia va examina investiții și în domeni considerate sensibile.
Lista domeniilor sensibile verificate de CEID
Vor constitui domenii sensibile, în care dobândirea de active poate afecta securitatea ori ordinea publică, următoarele:
a) Tehnologii critice și avansate, incluzând, fără a se limita la: inteligență artificială, robotică, semiconductori și componente electronice, securitate cibernetică, tehnologii aerospațiale, tehnologii din domeniul apărării, tehnologii de stocare a energiei, tehnologii cuantice, tehnologii nucleare, nanotehnologii, biotehnologii.
b) Infrastructură critică astfel cum este definită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificările și completările ulterioare, exclusiv în următoarele domenii: energie, apă, transporturi, rețele de aprovizionare cu resurse vitale, sănătate, comunicații, mass-media, financiar-bancar, asigurări, procesarea sau stocarea datelor, infrastructuri aerospațiale, infrastructuri din domeniul apărării, terenuri și proprietăți imobiliare esențiale pentru funcționarea infrastructurilor de mai sus.
c) Sectorul farmaceutic, incluzând activități de cercetare, dezvoltare, producție, distribuție și furnizare de medicamente, dispozitive medicale și substanțe active.
d) Sectorul apărării și industria de apărare, incluzând: producția, dezvoltarea, întreținerea, reparația, integrarea, testarea sau furnizarea de echipamente, tehnologii, sisteme, componente, subansamble și servicii destinate sau utilizate în scopuri militare ori cu dublă utilizare.
Această avizare pentru domenii sensibile va viza exclusiv operațiunilor de dobândire de active.





















































