Zbang! Poc! Crac! Strada Nicu Gane se trezește într-o dimineață și… hopa! – trotuarele dispar ca prin magie, transformate în parcare personală pentru Nea Bălti, Colonelu’ PNL, Sau E T Bălteanu, pe porecla sa din civilie, omul cu portofel cât o bibliotecă și carnet de partid mai gros decât agenda Primăriei! Pietonii? Legea? Hehe… legea-i ca vântul: bate unde vrea, dar nu unde stă colonelul. Popici cresc, semne apar, trotuare se evaporă, iar pietonii se uită și spun: „Doamne, dar asta e strada mea sau anexă la restaurantul de lux cu farfurii care se plimbă singure?” Farfurii, pahare, pahare și iar farfurii – totul în numele confortului personal și al eleganței selective.
Așa se învață, bibici cetățeni muncipali onești, bontonul modern: dacă vrei să pășești pe trotuar, întreabă mai întâi cine e la masă, învârte-te printre popici și claxoane, și nu uita să faci pasul de dans al pietonului urban, că altfel primești un zbang! direct în șlapi.
Și la final, un dialog urban la colț de Nicu Gane, dramatizat, sub semnătura Unchiului nostru, fratele Mă-sii:
Cetățeanul turmentat: „Măi, dar trotuarul ăsta nu era tot al nostru?”
Cetățeanul bibic nelămurit: „Cred că e al lui… cum îl chema… Nea Bălti, Colonelu’ PNL?”
Turmentatul: „A, da, da! Înseamnă că pot să pășesc pe șosea, nu?”
Bibicul: „Parcă da… dar dacă dau nas în nas cu farfuria zburătoare?”
Turmentatul: „Ei, atunci faci pas de dans… și eventual dai și un salut colonelului! Zbang!”
