În muncipiul nostru cel vestit, unde ideile cresc mai iute decît trotuarele, tronează Nea Tenoru’ Multifuncționalu’, alias Andrei Alupreoteasa, om universal, enciclopedie ambulantă, polivalent ca briceagu’ elvețian și sonor ca o sirenă de Perfectură.
Dacă-i vorba de kultură – el știe. Muzică? Cîntă. Construcții? Repară. Muzee? Le mută. Politikie? Le știe pe toate, de la stînga la dreapta și înapoi, fără să clipească. Guru, maestre, vizionar! Un om la care te duci cu o problemă și pleci cu trei soluții, toate definitive și toate ale lui.
Nu e de mirare că Bolo Întîiul Tăietor al Țării, cînd vine prin muncipiu se simte ca acasă: stă lîngă Tenoru’, ascultă, aprobă și mai taie cîte ceva, că așa-i stă bine reformei. Ba se zice, pe șoptite, că nu-i exclus să-l ieie pe Nea Andrei la dreapta lui, așa cum a luat-o și pe Tantea Antoci, femeie universală și ea, tare la Perfectură, la ISJ și la tot ce are ștampilă.
Dar atențiune! Există un singur om pe care Nea Tenoru’ pare să-l eclipseze pe deplin: Don Costelo. Baron vechi, cu experiență, om al giudețului, care simte – zice lumea – un fior rece pe șira spinării atunci cînd Nea Tenoru își cântă cu atâta măiestrie partitura Multifuncțională. Mai ales față de Bolo Tăietoru.Că unde-i un baron, nu prea mai încape și al doilea, mai ales unul multifuncțional, vocal și cu intrare liberă peste tot. Și nu-i exclus, Doamne ferește, să-i fi pus gînd rău, că istoria ne învață: baronii nu iubesc concurența.
Și uite-așa, avem oameni care-s peste tot, știu tot, rezolvă tot. Cînd Tenoru’ vorbește, instituțiile tac. Cînd el cîntă, bugetul plînge. Iar cînd muncește… ei bine, atunci se scrie istorie, cu majuscule și cu ștampilă.
Trăiască multifuncționalitatea! Că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
