Nea Romicâ și zborul pe loc

0
10498
Nea Romicâ

În zbor către 2026, bibicilor, moftangiul cu moț Nea Romică stă pe loc, dar cu motoarele pornite din gură. Anul 2025 – zice dumnealui – a fost greu, dar rodnic, plin de burdufuri, hârtii, documentații și alte minunății care, deocamdată, se văd doar la dosar, cu șină.

S-a modernizat balizajul – adică s-a aprins lumina. S-au „demarat documentații” – adică s-a scos mapa. Terminale, stații, parcări, turnuri de control: toate sunt pe drum, dar drumul e lung și asfaltul încă se studiază. Hangarele cresc din vorbe, fotovoltaicul strălucește din contract, iar porțile automate se deschid larg… în viitor.

Traficul va fi mai mare decât anul trecut – logic, că vorba e mai rapidă decât avionul. Destinațiile cresc, companiile apar, pasagerii sunt mulțumiți, iar mulțumirile curg în cascadă, căci la Nea Romică mulțumirea e sigură, realizarea – opțională.

Cu Consiliul la braț și cu Facebookul deschis, Nea Romică privește senin spre 2026, unde totul va fi gata: proiectele începute, cele promise și cele încă neinventate. Până atunci, să trăiți bine, să zburați ușor și să nu uitați: aeroportul merge înainte… chiar și când stă pe loc. Doar ceaunul, bibicilor. Ceaunul i-a ieșit, mamă, mamă! Ia uitați ce burtică respectabilă a pus de când e manajer la avioane. ‎

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments