La Podu Iloaiei, urgențele nu vin cu foc și pară, bibicilor contribuabili superiori, ci cu acte și cafele. Pe 29 decembrie, când anul era pe ducă și conștiința publică la odihnă, s-a produs dezastrul: bugetul local cerea bani. Nu mulți. Urgent!
Ședință extraordinară, online – căci când e jale mare, e bine să nu te vadă lumea. Se adună Consiliul și hotărăște salvarea orașului: două terenuri din buricul târgului se vând. Cui? Cui să fie dat binele comun, dacă nu lui Nea Alexa, primar liberal, moftangiu de vază, meseriaș, gospodar, om cu vedere lungă la imobiliare. Și cu buzunare de popă.
Pământul era concesionat, mai aducea orașului vreo 10.000 de euro. Dar ce sunt cifrele reci pe lângă căldura unei urgențe? Așa că se vinde cu 7.000, fiindcă — ne explică secretarul — bugetul a fost salvat. Minune contabilă: pierzi mai mult ca să câștigi mai puțin, dar rapid!
Mangafaua Nea Alexa, om corect, declară liniștit: totul e perfect legal. Și dacă e legal, e și moral, și estetic, și urbanistic. Cafenelele cresc, Primăria scade, dar orașul merge înainte, pe mâini sigure.
Așa se încheie drama, bibicilor: fără victime, fără cutremur, doar cu proprietăți mutate strategic. Urgența a trecut, moftul a rămas. Iar Podu Iloaiei a mai învățat o lecție: la noi, interesul public e privat… temporar.
