Taxele și impozitele locale nu pot ajunge la administrația publică centrală deoarece Legea Finanțelor Publice Locale interzice aceste transferuri.
Afirmația aparține primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, care contrazice astfel informațiile false pe această temă apărute în spațiul public.
Pe de altă parte, el subliniază faptul că multe localități din țară care au beneficiat de sprijin de la București au construit stadioane și săli polivalente, neglijând investițiile în proiecte de infrastructură.
Edilul Iașului a mai spus că noile sisteme de colectare a taxelor și impozitelor trebuie să ofere stabilitate României pe termen lung.
Mihai Chirica: Taxele și impozitele locale nu pot să ajungă la bugetele centrale, nu pot, prin lege, prin efectul Codului fiscal și al tuturor legilor care țin de finanțele publice, deci a fost o falsă problemă aruncată în spațiul public. În schimb, taxele și impozitele locale pot fi compensate prin alocări diminuate din celelalte surse care ar trebui să revină localităților din România, așa cum se întâmplă dintotdeauna. Din orașele în care alocările au fost similare cu toată țara, dar mai puțin alocarea unor fonduri pentru investiții majore, respectiv sală polivalentă, stadioane, alte orașe au făcut și câte două și multe alte investiții care la noi nu se văd de o veșnicie. De la aceste orașe n-ar trebui să mai iei. Ai de unde lua, acolo unde au beneficiat, slavă Domnului, de finanțări puternice din bugetul de stat.





















































