Doamnelor și domnilor, bibici credincioși șaptestiști, să vă povestesc ce am aflat noi în zâlele astea chear: în țara vecină, Maia Sandu se plimbă prin oraș ca o mămică cuminte cu buletin și calculator. Și are salariu de 1700 de euro lunar!!! Moldova! Țara unde votul contează și unde oamenii cred că democrația nu e doar un cuvânt de tipar vechi. Maia vine devreme acasă, numără banii cu ochii limpezi și nu-i fură pe ceilalți. Economicoasă, cuminte și cum se cade: chiar face treabă.
La noi însă… Ah, aici râsul se schimbă în plâns. Bolo, Grindi, Nicu și ceata lor au transformat România într-o democrație hibridă, adică jumătate realitate, jumătate telenovelă. Fiecare are mii de euro lunar, totul e „moca”, iar restul cetățenilor fac figură de decor în comedia lor de pe scena politică. Transparentă? Nu, doar spectaculoasă. Ceea ce l-a inspirat și pe Unchiul nostru să scrie o scurtă piesă a la nenea Iancu. „Maia și Bibicii”
Poporul: – Auzi, la vecini Maia chiar face treabă!
Vecinul: – Devreme acasă, economicoasă, Moldova e democrație adevărată.
Poporul: – Și la noi?
Bolo: – Noi râdem, mii de euro vin singure, lumea aplaudă…
Nicu: – …și democrația?
Bolo: – Hibridă! Sună bine și face ecou pe internet.
Poporul: – Dar să vină Maia! Să fie mamoasă, economicoasă și punctuală!
Vecinul: – Să învețe și la noi cum se face treaba fără „împărțit și zâmbit”.
Poporul (împreună): – Maia președinte și la noi!
Și România încă mai caută telecomanda democrației între bancuri și tabele cu mii de euro.
