Cunoscut om afaceri nevoit să concedieze angajați pentru prima dată în ultimii 25 ani ca să reziste: “Stau și dau timpul înapoi, în vremea lui ‘89 și atunci ziceam că mai rău nu poate fi!”

0
82

Un nou semnal de alarmă vine din partea mediului privat, într-un context economic tot mai tensionat. Omul de afaceri timisorean Dan Dinu, activ de peste 25 de ani si în domeniul transporturilor, descrie într-o postare publică pe Facebook un fenomen care, spune el, se accentuează de la o lună la alta: retragerea firmelor mari, concedieri în lanț și o presiune fiscală tot mai greu de susținut pentru companii.

„Încet, încet firmele își închid porțile”, scrie antreprenorul, făcând referire inclusiv la multinaționalele care, ani la rând, au fost prezentate drept garanți ai stabilității economice și ai bunăstării pentru tineri. În realitate, susține acesta, promisiunile se lovesc acum de o piață ostilă, de costuri în creștere și de un climat fiscal imprevizibil.

Potrivit lui Dan Dinu, România se află într-un cerc vicios: pe de o parte, statul pierde venituri deoarece firmele pleacă sau își restrâng activitatea; pe de altă parte, cheltuielile cresc prin plata șomajului și prin scăderea puterii de cumpărare. „Șomajul e mai mic decât salariul, iar efectul se vede imediat în economie”, notează antreprenorul, subliniind impactul direct asupra consumului și, implicit, asupra încasărilor bugetare.

Critica sa vizează și politica fiscală a statului, pe care o consideră contraproductivă. În loc să atragă investitori noi prin stabilitate și taxe competitive, autoritățile aleg, în opinia sa, majorarea impozitelor și taxelor. Rezultatul: investiții mai puține, deficit bugetar mai mare și o presiune tot mai mare mutată asupra populației și a micilor antreprenori. „Punem iar presiune pe românii mărunți, că deh, ei sunt de vină”, afirmă Dinu, într-un ton amar.

Antreprenorul dezvăluie că a fost nevoit să concedieze, pentru prima dată în 25 de ani de activitate, zece angajați din firma sa de transport. Alte 20–30 de concedieri ar putea urma în următoarele luni, dacă situația nu se stabilizează. „Fac asta ca să mențin firma pe linia de plutire”, explică el, sugerând că decizia nu este una conjuncturală, ci un semn al unei crize mai profunde.

“Stau si dau timpul inapoi, in vremea lui ‘89 si atunci ziceam ca mai rau nu poate fi”, a mai spus omul de afaceri.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments