Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară

0
10

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Meteorologii au emis o informare ppotrivit căreia, în perioada 18 ianuarie, ora 10:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopţilor şi dimineţilor, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei.

”Valul de frig va persista în cea mai mare parte a ţării. Va fi ger în timpul nopţilor şi dimineţilor în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -6 grade, iar în nordul şi nord-estul Moldovei şi pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista şi ziua, cu valori în jurul a -10 grade. În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va mai fi ger în nordul şi centrul ţării, unde valorile termice se vor situa în general între -17 şi -9 grade, iar în regiunile sudice şi sud-estice, local vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei”, conform ANM.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului şi pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzaţia de frig.

Duminică: vreme geroasă pe întreg teritoriul

Duminică, până la ora 20:00, gerul va persista în nordul şi nord-estul Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei unde maximele vor fi în jurul a -10 grade, iar în restul Moldovei, în sudul şi centrul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 şi -4 grade, fiind emisă o atenţionare cod galben.

De duminică seară, până luni dimineaţă, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, astfel că temperaturile minime se vor încadra în general între -20 şi -10 grade, fiind în vigoare o nouă atenţionae cod galben.

Gerul se menţijne pe parcursul zilei de luni, însă se va manifesta pe arii mai restrânse.

”În cea mai mare parte a Moldovei, în sudul, centrul şi estul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea, sudul, centrul şi estul Munteniei şi în sudul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor încadra în general între -8 şi -4 grade. În nordul Moldovei, precum şi în depresiunile şi văile din Transilvania, gerul va persista şi vor fi temperaturi în jurul a -10 grade”, conform atenţionării cod galben emise pentru luni, până la ora 20:00.

De luni seară, până marţi, la ora 10:00, va fi în vigoare o nouă atenţionare cod galben de ger pentru întreg teritoriul ţării.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments