Revoluția din Decembrie 1989 s-a născut ca o explozie de revoltă populară împotriva unei dictaturi totalitare aflate în criză terminală, scrie politologul Vladimir Tismăneanu în cartea sa ”Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, București, 2009). ”Ceaușescu era izolat pe plan internațional și detestat de o populație disperată. Revolta de la Timișoara din 15 decembrie 1989 a fost momentul inaugural al seriei de acțiuni care aveau să culmineze la București și în alte orașe în zilele de 21 și 22 decembrie și care au constituit efectiv o revoluție ca modalitate de întemeiere a libertății (…) Născut din violență și brutalitate, regimul pierea în chip violent și brutal. Își dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate și proba natura ilegală, criminală, a existenței sale”, arată Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menționată.
În ediția sa din 23 decembrie 1989, ziarul ”Scânteia Poporului” avea să scrie: ”Dictatura a luat sfârșit. Vineri, 22 decembrie, în jurul amiezii, trupele armatei române au fraternizat cu demonstranții din Capitală, care aveau în stăpânire, încă din ziua precedentă, principalele artere din centrul Bucureștilor. Desfășurarea memorabilelor evenimente din Capitala României, a căror rapiditate a surprins și uluit și pe cei mai optimiști observatori politici, s-a întins pe mai bine de 24 ore. Începute joi, 21 decembrie 1989, prin ”marea adunare populară” din Piața Palatului Republicii, convocată de Ceaușescu, pentru a arăta lumii întregi cât de mult este iubit și sprijinit de oamenii muncii din Capitală, adunarea s-a transformat într-un miting de protest împotriva represiunilor sângeroase de la Timișoara, împotriva dictaturii și a spolierii, pentru democrație și libertate (…) Peste 20.000 de oameni, având în suflete durerea pentru martirii Timișoarei, ura față de cei 24 de ani de regim totalitar, în care au suferit de foame și de frig, în care au fost spoliați de orice drepturi, au scandat: ”Jos Ceaușescu!”, ”Jos dictatura!”, ”Timișoara plânge”, ”Pedeapsă pentru criminali!” ”
***
În ziua de 21 decembrie 1989, autoritățile se confruntau cu o criză în creștere, pe măsură ce tulburările din Timișoara se extindeau. În această zi, tulburările au izbucnit și în București ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstrațiilor”, se arată în volumul ”Revoluția română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, București, 2006). Tot la 21 decembrie 1989, la Timișoara au avut loc manifestații pentru a șasea zi consecutiv, iar demonstrații au avut loc și în alte orașe mari ale țării.
Foto: (c) MIRCEA HUDEK/Arhiva istorică AGERPRES
În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, Comitetul Municipal PCR hotărăște organizarea la București, în Piața Republicii (Piața Palatului) din fața sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acțiunile huliganice” de la Timișoara, se arată în lucrarea ”România. Date și fapte. 1989-2009”, editată de Agenția Națională de Presă AGERPRES (2010).
Foto: (c) MIRCEA HUDEK/Arhiva istorică AGERPRES
Mitingul uriaș din Piața Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio și televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul și, în consecință, să legitimeze reprimarea demonstrațiilor de la Timișoara. ”Dată fiind tensiunea în creștere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceaușescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”, arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferențiar la University College din Londra.
La 21 decembrie 1989, la sediul Comitetului Central al PCR din București, s-a desfășurat o ședință a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situația de la Timișoara. Nicolae Ceaușescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuții și ajutoare sociale. În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piața Palatului. Participanților le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestațiile de la Timișoara și se exprima solidaritatea cu conducerea de partid și de stat. Desfășurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune și radio.
Foto: (c) VIRGIL PAVEL/Arhiva istorică AGERPRES
La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, înconjurați de mulți dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan. S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanților s-a dispersat din Piața Palatului. Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceaușescu a părăsit microfonul și a plecat din balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio și televiziune a fost întreruptă. (”România. Date și fapte. 1989-2009”, lucrare editată de Agenția Națională de Presă AGERPRES, 2010)
După câteva momente, Nicolae Ceaușescu a reapărut în balconul Comitetului Central și a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune și radio fiind reluate. Nicolae Ceaușescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătățire a nivelului de trai și protecție socială. Spre sfârșitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulțimea s-a grăbit să plece, piața s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfășurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceaușescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menționează în lucrarea ”România. Date și fapte. 1989-2009”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur, mii de oameni manifestează pentru democrație și împotriva dictaturii. Grupurile de protestatari se regrupează în zonele centrale ale Bucureștilor, în Piața Romană și la Sala Dalles, scandând ”Democrație!”, ”Libertate!”, ”Jos dictatura”, ”Jos comunismul”, ”Moarte tiranului!”. La ora 14.00 în centrul orașului apar primele blindate și autoamfibii.
După sosirea întăririlor, forțele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene și de bastoane pentru a dispersa manifestanții, care au fugit pe străzile laterale. Acțiunea de dispersare a demonstranților din spațiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piața Universității. ”Piață și, în egală măsură, punct de intersecție a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradițional mulți dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluției din București” (”Revoluția română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, București, 2006). Față în față cu protestatarii din Piața Universității erau scutierii, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri și transportoare blindate cu soldați înarmați. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES
În cursul serii, demonstranții, majoritatea tineri, se concentrează în fața hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în fața dispozitivului de intervenție. Forțele de ordine primesc ordinul să ”curețe zona”. În cursul nopții se trage asupra demonstranților de la Intercontinental și din Piața Universității, căzând numeroși morți și răniți. Mai mulți tineri au fost uciși în fața Sălii Dalles. Numeroși manifestanți, majoritatea tineri, sunt arestați și încarcerați la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureștilor, unde sunt torturați cu cruzime. După ce manifestanții sunt alungați, unități de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanțul nopții de 21/22 decembrie 1989 de la București fost de 49 de demonstranți morți, 463 răniți și 698 arestați.
Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timișoara au avut loc manifestații pentru a șasea zi consecutiv. Muncitorii au părăsit lucrul și s-au îndreptat spre Piața Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timișoara, care a difuzat o ”Declarație-Program”. La Brașov, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în fața Comitetului județean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Județean PCR era Nicu Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu, au ieșit în stradă câteva mii de manifestanți.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureștene și-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Grivița Roșie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Mașini Unelte și Ansamble București au părăsit locul de muncă și s-au îndreptat spre centrul Capitalei. Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliție, securitate și armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR. Zecile de mii de manifestanți au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta. (”România. Date și fapte. 1989-2009”)
În jurul orei 10.00 are loc o ședință la care participă unii membri ai CPEx al PCR. Nicolae Ceaușescu anunță că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis. La ora 10.59 postul de radio anunță că prin decret prezidențial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României. Anunțul a fost urmat de știrea: ”Informăm că ministrul forțelor armate a acționat ca un trădător împotriva independenței și suveranității României și, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis”. Amintind despre ”tensionatul anunț referitor la sinuciderea generalului Milea, în care se vorbea insistent despre comportamentul trădător al acestuia”, Peter Siani-Davies menționează faptul că, ulterior, ”circumstanțele morții lui Milea au fost mult timp subiect de dezbatere”. (”Revoluția română din decembrie 1989”)
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat. Mii de cetățeni au pornit spre centrul orașului. După ora 11.00, în condițiile fraternizării armatei cu demonstranții, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, București, 2003). Sutele de mii de manifestanți scandează ”Armata e cu noi!” și invadează Piața Palatului. O parte din manifestanți forțează intrările și pătrund în Comitetul Central.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES
La ora 12.06, Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, însoțiți de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe și două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter. Elicopterul a ajuns mai întâi la reședința prezidențială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu soții Ceaușescu și cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu. De acolo, soții Ceaușescu au ajuns cu o mașină în apropiere de municipiul Târgoviște, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestați. Cei doi au fost ulterior transferați la Unitatea Militară 01417 din Târgoviște.
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/Arhiva istorică AGERPRES
După fuga lui Ceaușescu din București, mulțimii care ocupa Piața Palatului i s-au alăturat zeci de mii de cetățeni, care au ieșit din case și au invadat largile bulevarde ale orașului. Mulțimea a năvălit în clădirea Comitetului Central. Protestatarii au urcat în balconul clădirii, de unde au început să se adreseze mulțimii din Piața Palatului, în timp ce manifestanții scandau ”Libertate!”, ”România!”, ”Nu plecăm!”.
În același timp, oamenii au început să se adune în jurul sediului Televiziunii. La radio se transmiteau în direct evenimentele. Postul de televiziune își începe emisiunea având în platou un grup de manifestanți în frunte cu actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident. Acesta din urmă anunță în direct populația că ”dictatorul a fugit”, strigând ”Victorie! Frați români, am învins!”. (”România. Date și fapte. 1989-2009”)
Foto: (c) CODRUŢA DRĂGOESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Între orele 14.15 și 16.00, unități ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Națională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituții și unități de interes strategic. Blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.
În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naționale (FSN), având drept scop ”instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român”. La posturile de radio și televiziune a fost transmis ”Comunicatul către țară” al Consiliului FSN, în care se arăta: ”Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceaușescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat și instituțiile sale își încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, București, 2003). A fost făcut cunoscut, totodată, un program vizând democratizarea vieții politice și sociale în România. Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituții; promovarea liberei inițiative în economie; sprijinirea micii producții țărănești; democratizarea învățământului și culturii; respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale; respectul deplin al drepturilor și libertăților omului; integrarea în procesul de construire a unei Europe unite etc. (”România. Date și fapte. 1989-2009”). În Consiliul FSN au fost desemnați provizoriu ca membri Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Deșliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marțian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza, Ion Iliescu și alții.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES
În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluției române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum și, în ediție specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.
Televiziunea Română a transmis în direct evenimentele din Piața Palatului din 22 decembrie 1989. Spre seară apar relatări despre focuri izolate de armă, care apoi se înmulțesc, odată cu lăsarea întunericului. Se răspândesc zvonuri alarmiste, unele făcând referire la existența unor teroriști. Cei aflați în balconul Comitetului Central lansează constant apeluri la calm.
După orele 18.00 și în tot cursul nopții de 22 spre 23 decembrie 1989 elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan în mai multe puncte din București. Se înregistrează victime în rândul armatei și populației civile. Sediul Televiziunii este atacat în forță, și pentru puțin timp emisia este întreruptă. Se trage și în Piața Palatului, fiind vizat sediul Comitetului Central. În schimbul de focuri din Piața Palatului, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal (ce adăpostea Muzeul de Artă) spre clădirea CC al PCR și asupra mulțimii din piață, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.
