Pe dealurile Buciumului, bibici cetățeni, unde aburii legendelor se ridică mai repede decât ceaiul la sobă, își făcea veacul Pușcașul – în folclorul local, „Parvenitul de pe patru roți”, cavalerul autobuzelor recondiționate, răspânditor de „arome industriale” peste Bucium, Repedea și împrejurimi, așa cum doar un personaj din pamflete poate fi.
Când nu se ocupa de a-și lustrui gloria hotelieră, Pușcașul, poreclit și pe numele lui mai mic, Vasâli, mai făcea un lucru măreț: înnobila paginile Consiliului Muncipale cu prezența sa. Dar Legea 161/2003, vigilentă ca un paznic la schimbul trei, i-a scuturat mandatele precum vântul frunzele.
„Nu poți să fii și cu cheia de la motel, și cu ștampila în Consiliu, măi Nea Vasâli”, îi spunea legea, aspră ca un profesor de matematică.
Ateneu, Muzeu, SICAP – toate intrau în scenă ca într-o piesă cu multe acte și puține aplauze. Când a fost întrebat, Vasâli a ridicat din umeri cu inocența unui copil surprins cu mâna în borcanul cu hăndel:
„Nu știam! Asta înseamnă că nici n-ar mai trebui să primesc oameni la hotel!”
Iar Badia Ion și Nenea Iancu, bibici muncipali și giudețeni, privind spectacolul absurd oferit de Pușcașul ăsta cu gloanțe oarbe, clătinau din cap:
„Frumos oraș păstorești blândule Miăiță, dar ce personaje îți mai ies în față!”
Legea mergea înainte, ANI își ascuțea condeiul, prefectul Vin Dizel Pelin, alt moftangiu de soi, aștepta verdictul, iar povestea se rostogolea, împodobită cu contracte sezonale și justificări cu iz de poezie administrativă.
Epilog – scurt dialog între doi vidanjori supărați
(ficțiune pură)
— Măi Gheorghe, ai auzit? Zice lumea că Pușcașu nu mai „produce” hăndel ca pe vremuri…
— Cum să n-am auzit? De când cu legile astea, stăm degeaba!
— Și noi ce-o să mai împrăștiem pe la Repedea?
— Aer curat, măi Ioane… aer curat!
— Păi tocmai asta mă supără!
